Versuri romana si engleza

Rezultatele căutării

Număr de rezultate: 26

04.05.2021

Lumineze stelele



Lumineze stelele,
Planga raurelele,
Nori-n cer calatoreasca,
Neamurile-mbatraneasca
si padurile sa creasca ­
Numai eu voi ramanea,
Gandurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Caci a fost si nu mai este.
 
Dulce gura de poveste
Ziua cine mi-o zambi,
Noaptea cine-o povesti?
 

21.01.2021

De câte ori, iubito...



De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată
15.01.2021

Când amintirile...



Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
 
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
 
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
 
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
 
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
 
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
 

15.01.2021

De pe ochi ridici...



De pe ochi ridici închisă
Languroasa, lungă geană,
Rai de fericiri promise
Și de tainică dojană.
 
Și-ți pui degetul pe gură,
Sfătuiești și ameninți
Și îmi dai învățătură
Să ne facem mai cuminți.
 
Atunci brațul meu cuprinde
Mlădiosul tău grumaz:
„Mâni vom fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă azi.'
 
Astfel lupt cu-a ta mustrare
Ceasuri, zile, săptămâni,
Și mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.
 

15.01.2021

Cu gândiri și cu imagini



Cu gândiri și cu imagini
Înnegrit-am multe pagini:
Ș-ale cărții, ș-ale vieții,
Chiar din zorii tinereții.
 
Nu urmați gândirei mele,
Căci noianu-i de greșele,
Urmărind prin întuneric
Visul vieții-mi cel himeric.
 
Neavând învăț și normă,
Fantezia fără formă
Rătăcit-a, vai! cu mersul:
Negru-i gândul, șchiop e viersul.
 
Și idei, ce altfel împle,
Ard în frunte, bat sub tâmple,
Eu le-am dat îmbrăcăminte
Prea bogată, fără minte.
 
Ele samănă, hibride,
Egiptenei piramide:
Un mormânt de piatră-n munte,
Cu icoanele cărunte,
 
Și de sfinxuri lungi alee,
Monoliți și propilee
Fac să crezi că după poartă
Zace-o-ntreagă țară moartă.
 
Intri 'nuntru, sui pe treaptă,
Nici nu știi ce te așteaptă.
Când acolo, sub o faclă,
Doarme-un singur rege-n raclă.
 

15.01.2021

Ah, cerut-am de la zodii...



Ah, cerut-am de la zodii,
De l-al sorții mele faur,
Dulcii sânului tău rodii
Și-al tău cap scăldat în aur.
 
Și-ale tale mâni de ceară,
Fruntea-mi rece să dezmierzi,
Fața albă-n părul galbăn
Și-ndărătnici ochii verzi.
 
Și-astăzi tu de bunăvoie
Fericită-n brațe cazi-mi
15.01.2021

Când crivățul cu iarna...



[ I ]
 
Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse, late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...
 
Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.
 
Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.
 
Orlogiul să sune ­un greier amorțit ­
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși, cum dânsa a voit.
 
Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele ­
Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit
15.01.2021

Aveam o muză



Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Poți ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur și mătasă,
Grumazii albi și umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!
 
Și talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci și albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai
15.01.2021

Ca o făclie



Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă,
Edgar trece cu gândul prin veacuri, ca-ntr-o barcă.
Nimica nu oprește a gândurilor grabă,
Din când în când în cale-i pe sine se întreabă:
La ce folos că timpul și spațiul străbate
Și ce folos că vecinic râvnind singurătate,
El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege,
Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege...
 
Ce caută talentu-i în șirele s-arate?
Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate?
Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune,
Pădurile și luna vor face-o de minune.
Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori,
Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori.
O, capete pripite, în colbul trist al școlii,
Cetiți în foliante ce roase sunt de molii
Și viața, frumuseța, al patimei nesaț
Nu din viața însăși, ­din cărți le învățați.
În capetele voastre, de semne multe sume,
Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume.
 
Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi,
De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi
Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb?
Astfel ades în taina durerii mă întreb...
Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun:
Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,
Căci n-am avut metalul demonilor în vine,
Nici pacinica răbdare a omului de bine,
Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind ­
Am fost un creier bolnav și-o inimă de rând.
 
Demult de vorbe goale nici voi să mai ascult,
Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult.
Ce este viitorul? Trecutul cel întors,
E șirul cel de patimi cel pururea retors.
Am azvârlit în laturi greoaie, veche cărți,
Cari privesc viața din mii de mii de părți,
Și scrise în credința că lumea tot se schimbă,
Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă.
Nu-i foliant în lume din care să înveți
Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă preț...
Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform,
Și nici să pot de somnul pământului s-adorm!
 
Pustie, sură, rece și fără înțeles...
Nu apăr adevărul, nu apăr un eres,
Nu sunt la înălțime și nu sunt dedesupt,
Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt.
Să-nving eu adevărul sau să-ntăresc minciuna,
În cumpenele vremii sunt amândouă una.
Să țin numai la ceva, oricât ar fi de mic...
Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic.
 
În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac
Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac,
Iar visurilor mele le poruncesc să treacă,
Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă,
Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii:
Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii.
Trec, pier în adâncimea iubirii și-a genunii
Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii,
Ca flori cu veștejite și triste frumuseți:
Uitarea le usucă sărmanele vieți...
 
Ș-apoi? Ce-mi pasă! Fost-am în lume poate unic
Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunec?
Mulțimea nu se naște decât spre a muri...
Rușine-i al ei număr cu unul a spori?
Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie,
Din leagănul cărora nu s-a durat sicrie,
Nici în nisip vreo urmă lăsară-a lor picioare
Neatinși de păsul lumii trecute, viitoare,
De-a pururi pe atâția câți fură cu putință:
Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă.
Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși,
Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-și aude plânsu-și,
Și-a doua zi nu știe nimic de acel vis.
Vai de acel ce ochii în lume i-a deschis!
Blestem mișcării prime, al vieții primul colț!
Deasupră-i se-ndoiră a cerurilor bolți,
Iar de atunci prin haos o muzică de sfere,
A cărei haină-i farmec, cuprinsul e durere.
 
O, genii, ce cu umbra pământul îl sfințiți,
Trecând atât de singuri prin secolii robiți,
Sunteți ca acei medici miloși și blânzi în viață,
Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față.
Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare
Că numai pentru dânsul ați fost în lumea mare.
În orice veac trăirăți neîncetățeniți,
Și totuși nici într-unul străini nu o să fiți,
Căci lamura vieții ați strâns-o cu-ngrijire
Și dându-i acea haină de neîmbătrânire,
Oricât se schimbe lumea, de cade ori de crește,
În dreapta-vă oglindă de-a pururi se găsește.
Căci lumea pare numai a curge trecătoare.
Toate sunt coji durerii celei nepieritoare,
Pe când tot ce aleargă și-n șiruri se așterne
Repaosă în raza gândirii cei eterne.
Iar adevărul, ca și păcatul mumii Eve,
De față-i pretutindeni și pururea aieve.
 

15.01.2021

Ce e amorul?



Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung,
Şi tot mai multe cere.
 
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.
 
Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag,
Cum inima ta cere:
 
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.
 
Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâni,
Un tremurat de gene.
 
Te urmăresc luminători,
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea, totdeauna.
 
Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.
 
(1883)
 

15.01.2021

Criticilor mei



Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte.
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
 
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
 
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Şi-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
 
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
 
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Neînduraţii ochi de gheaţă?
 
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
 
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus,
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
 

07.06.2020

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.
 
Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Și nici pe buze nu-mi mai vin,
Și nici prin gând mi-or trece.
 
Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Și un atât de trist amor
Am îngropat în ele!
 
Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!
 
Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Și cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!
 
Că nu mai vrei să te arați
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecați
Renăscători de moarte!
 
Și cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă față,
Să faci din viața mea un vis,
Din visul meu o viață.
 
Să mi se pară cum că crești
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor povești
Din nopți o mie una.
 
Era un vis misterios
Și blând din cale-afară,
Și prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.
 
Prea mult un înger mi-ai părut
Și prea puțin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.
 
Prea ne pierdusem tu și eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.
 
Și poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!
 
(Familia, XIX, 17, 24 aprilie/6 mai 1883)
 

17.01.2019

Uşoare sunt vieţele multora...

Uşoare sunt vieţele multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Şi-n orice zi le-apare aurora...
 
Dar spune, tu, copilă visătoare,
De-am fost şi eu din rândul acelora,
De-mi eşti şi mie ce le eşti altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?
 
Trăiam pierdut în umbra amorţirii,
Deşarta-mi viaţă semăna cu spuma
Şi orb eram la farmecele firii...
 
Deodată te văzui... o clipă numa'
Simţii adânc amarul omenirii...
Şi iată că-l cunosc întreg acuma.
 
24.07.2018

Floare de tei

Floare de tei,
Cât de curând te treci,
Ochilor mei lucind
Te-i arată pe veci.
 
Floare de crin,
Eu pururi am gândit
La ochiul tău iubit
De raze plin.
 
Floare de măr,
Copilă doar erai
Și de pe-atunci aveai
Aur în păr.
 
Floare de cireș,
Cine te-a pus cândva,
Plutind în calea mea,
Dulce să ieși?
 
Floare de mai,
Cine te-a pus să vii
Dacă mereu mai ai
Ochii tăi mari și vii?
 
Floare de fag,
Doina cântându-mi-o,
Reamintindu-mi-o,
Sună cu drag.
 
Floare de corn,
Dulce vestindu-mă,
Întinerindu-mă,
Sună un corn.
 
Floare de șes,
Este al cetăților
Singuratăților
Vis și eres.
 
Floare de lunci,
Oare de mult s-a dus
Steaua către apus?
Încă de-atunci?
 
Floare de lac,
De-atunci cuprins de chin
Eu sufăr și m-alin,
Sufăr și tac.
 
Floare de lan,
De-atunci te văd venind
Și blândă surâzând
An după an.
 
Floare de deal,
Unde te-ai dus de-atunci
Din codri și din lunci
Pe-al lumii val?
 
Floare de plai,
Codrii și undele
Dulce pătrundu-le
Cu al tău rai.
 
Floare de văi,
Rămâi în calea mea,
Mângâie jalea mea,
În ochi îmi stăi.
 
Floare de stânci,
Tu pleci, și-ades te chem
Cu cântec și blestem
În văi adânci.
 
Floare de munți,
Dintre păduri de brad
Pururi izvoare cad
Palidei frunți.
 
Floare de drum
Care te-nduri pe-atât,
Ș-atuncea te-am iubit,
Atunci ș-acum.
 
Floare de vad,
Asemeni zorilor,
Căderii florilor
Stelele cad.
 
Flori de mormânt,
În taina serilor
Am dat durerilor
Aripi de vânt.
 
Lună ce treci,
Crengile, frunzele
Dulce pătrunze-le
Razele-ți reci.
 
10.10.2017

Vis

Plutesc pe râu – pe pânza-i plană,
Pe păduri vineţi de cristal,
În urmă-mi noaptea dumbrăvană,
Nainte-mi domul cel regal.
 
Căci pe o insulă ferice
Se-nalţă cupola de bronz,
A lui coloane nalt-antice
Sub norii nopţii mari şi blonzi.
 
Mă urc pe scări, intru-năuntru:
Tăcere – de-aud al meu pas,
Se-nalţ-frumoase, lucesc mândre
Chipuri de sfinţi p-iconostas.
 
Şi-n turla mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc
Ce luminează sub o cruce
Şi naşte umbre-n orice loc.
 
Şi numai sus, din cor, apasă
Un cântec trist, prin stâlpii reci,
Ca o cerşire tânguioasă
Pentru repausul de veci.
 
Şi-n tactul muzicei ce-ntreabă
Ieşi încet un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna slabă,
C-o lungă mantie de domn.
 
Şi când mă uit în a lui faţă
Cu ochii-nchişi, căzuţi în fund,
Cu o slăbire lungăreaţă,
Cu buze vineţi strâns profund.
 
Ah, îl cunosc ăst chip ce trece,
Ăst sân de marmură pălit.
Ce cald-ai fost şi cum eşti rece,
Tu dulce înger ce-am iubit.
 
Când mi-ai murit tu? Cum se poate
Să nu o ştiu că nu mai eşti?
Visez? Sau moartă eşti, iubită,
Sau ambii-n groapă visăm morţi?
 
Eşti moartă tu? Sunt mort în groapă
Te văd ca-n vis, o dulce stea?
Trăim în lume? Este lumea?
Sau e o viziune-a mea?
 
Ce este lumea? Sclav şi rege...
Închipuiri a lumei sorţi,
Căci viaţa-ntreagă-a lumii-ntrege
Un vis e al eternei morţi.
 
11.08.2017

Ai noştri tineri...

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ne vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
 
La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind musteaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă...
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
 
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
Ei viaţa lor nu şi-o muncesc - şi-o plimbă.
 
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat până ş-a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.
 
29.07.2017

Un cer pentru doi

De-aș afla că te-am pierdut,
Marea am să o ascult
Să-mi spună ce-am greșit,
Să-mi spună de-am greșit cândva...
 
De-aș vedea că ai plecat,
Valuri mari aș invoca
Să îmi poarte amintirea ta,
Ore-n șir să te privesc,
Când adormi eu mă trezesc.
 
Și nu vreau ochii să-i închid,
Iar depărtarea s-o cuprind.
Nici în somnul meu nu vreau ca să te uit
Și nu vreau ochii să-i închid,
Cu lacrimi obrazul tău ating
Să nu uit o clipă din iubirea ta.
 
Și de-ar fi ca să te pierd,
Eu atunci am să te chem,
Un cer senin aș vrea să fim,
Fără nori va fi mereu!
 
De-aș afla că te-am pierdut,
Marea am să o ascult
Să-mi aducă amintirea ta.
 
15.06.2017

Atît de fragedă...

Atît de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
și ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieși.
 
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
și de la creștet pîn-în poale
Plutești ca visul de ușor.
 
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atîrnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
 
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blîndă din povești,
Nu mai zîmbi! A ta zîmbire
Mi-arată cît de dulce ești,
 
Cît poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrăţișări de braţe reci.
 
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.
 
Te duci, ș-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
 
Că te-am zărit e a mea vină
și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzîndu-mi dreapta în deșert.
 
ș-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtînd coroană -
Unde te duci? Cînd o să vii?
 
06.12.2016

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!

06.12.2016

Dintre sute de catarge

Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nențeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

(1884)

06.12.2016

Şi dacă...

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminîndu-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninîndu-mi gîndul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

(1884)

06.12.2016

În zădar în colbul școlii...

În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,
Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strimbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveți
Ca viața s-aibă preț ­
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

06.12.2016

De ce nu-mi vii?

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

06.12.2016

Ce suflet trist...

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinții din părinți,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinți?

        O, valuri ale sfintei mări,
        Luați-mă cu voi!

Ce suflet trist și făr- de rost
Și din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deșert?

        O, valuri ale sfintei mări,
        Luați-mă cu voi!

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinții din părinți,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinți?

        O, valuri ale sfintei mări,
        Luați-mă cu voi!

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luați-mă cu voi!

06.12.2016

Peste vârfuri

Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?

03.12.2016

Colinde, colinde

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se 'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.

Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele...
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.