Căutare versuri

romana

Echipa Morții

Suntem echipa morții,
Din Moldova azi venim,
Aruncat e zarul sorții,
Ori învingem, ori murim.
 
Purtăm cu noi stindardul,
Unei sfinte noi credinți
Pe el este scris cu sânge
Fapte mari și biruinți.
 
E jale multă-n țară,
Căci străinul e stăpân,
Cerșetor la el acasă
A ajuns bietul român.
 
De aceea azi la luptă
Noi pornit–am să scăpam
Patria de toți tâlharii,
Cinstea iar s-o întronăm.
 
În rând cu Căpitanul
Bucuroși ne vom jertfi,
Peste leșurile dușmane,
Țară nouă vom clădi.
 
Cu zâmbetul pe buze
Moartea-n față o privim,
Căci suntem echipa morții,
Ori învingem, ori murim.
 

Prin valea umbrei morții (cover) - The Last Of Us Part II

Merg prin Valea Umbrei Morţii
De malefic nu am nicio temere
Pentru că sunt orb.
Orb la toate
Mintea şi arma mi-aduc mângâieri
 
Ştiu că voi nimici
Atunci când vor veni duşmanii
Bunătatea şi mila mea mă vor urmări
Pentru totdeauna pe acest pământ
Cât viaţa mea va dăinui
Pentru totdeauna pe acest pământ
 
Tristă stau lângă ape liniştite
Sufletul să mi-l regăsesc
Nu pot ţine calea cea dreaptă
Pentru că ştiu sigur sigur că greşesc
 
La marginea unui deal
Un om am întâlnit Într-o seară
Mi-a spus că el de rău ne va salva
Ne va aduce a mântuirii răsărit
Cât viaţa mea va dăinui
Pentru totdeauna pe acest pământ
 
Doamne, uitată va fi durerea
Şi pierderea celui iubit
Dar am zâmbit amar şi am întrebat
Cum pot salva pe cel ce nu se vrea salvat
 
Mergând prin valea morţii
De diavol nu-mi este teamă
Mă întorc la ape sufletul să-mi regăsesc (x2)
Dar ştiu c-atunci când voi muri
Pierdut pe veci şi înstrăinat
Sufletul meu va fi
 

A opta minune

Mare-i mirarea când stai să aduni
numai şapte minuni;
Ce-i primăvara cu-atâţi ghiocei
fără murmurul ei?
Cine-ar fi marea în calde-nserări
fără acorduri de chitări?
Privighetoarea de n-ar mai cânta,
câte dintre păduri nu s-ar usca?
 
Refren:
 
Oare nu-i şi muzica
una dintre minuni
care-adesea poartă-n ea
marea taină-a vieţii?
Oare nu-i şi muzica
una dintre minuni
care-adună-n preajma sa
numai oameni buni?
 
E încă una când stai să aduni;
nu-s doar şapte minuni
Până şi luna aşteaptă în zori
glasul unei viori
Focul iubirii s-ar stinge uşor
fără cântecul de dor.
Şi trandafirii prin cântec cândva
au înflorit şi-atunci vor întreba:
 
Refren x2
 
Coda:
 
Şi în suflet vor purta muzica...
 

Blestem

Păi, cine iubește și lasă,
Cine iubește și lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă:
 
Târâișul șarpelui
Și pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
pulberea pământului,
pulberea pământului.
 
Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Și la mijloc subțirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se țâne* de cuvânt,
Tot se țâne de cuvânt.
 
Hai, dar noi oameni botezați,
Dar noi oameni botezați,
De cuvânt suntem lăsați,
De cuvânt suntem lăsați.
 
Că cine iubește și lasă
Dumnezau să-i dea pedeapsă:
Târâișul șarpelui
Și pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului.
 

Cântic de poteraşi

Memoriei lui Federico García Lorca,
privighetoarea Spaniei.
 
Negre toate sunt pe ei:
flinta scurtă, caii zmei,
sufletul şi ochiul strâmb,
cizma-naltă în carâmb,
capul împietrit, de plumb.
 
Si cum vin pe drumul mare,
cu inima-n cingătoare
răsuciti, iscoditori,
lasă-n urma lor fiori
si presară groază neagră
peste noaptea mută-ntreagă.
 
Trec, dacă li-i gust să treacă,
si în mintea lor descarcă,
de răsună până-n vale,
fum si stele din pistoale.
 
Tigănie, neagră satră,
ti-ai pus steag-basmale-n poartă,
în vârful plopilor luna,
si stelele, câte una,
agătate-n pălimar
ca un galbin felinar.
(...)
La Costică din Hotar,
ciocnesc paharele rar,
ciocnesc bărdace de var,
plâng viorile nebune,
vântul li se-ncurcă-n strune,
şi prin noaptea tot mai noapte,
vântul gol şuieră şoapte.
 
Picaseră la chindie
Sân-Pietru şi cu Ilie
gătiţi ca de sindrofie;
între cer şi-ntre câmpie
şi-au pierdut, zorind să vie,
aurita lor tichie.
 
Dar dacă e chef, să fie:
s-or găsi în ţigănie
talere de jar, o mie !
 
Maica Domnului, şi ea,
printre stelele-albine
s-a-mpuns într-un mărăcine,
 
într-un galbin ţep de stea,
într-o lacrimă de foc,
şi cam şchiopăta la joc.
 
Ţanţoş călca-n urma lor
starostele spoitor.
 
Luna nouă sta pe zare,
o lebădă plutitoare.
 
(...) //
Peste cheful ţigănesc,
arnăuţi se năpustesc;
plâng, sub iuţile copite,
scânteioarele strivite.
Vine potera călare,
neagră ca de-nmormântare;
negru sunt, larmă nu fac,
dar pe unde trec e jale,
c-au ţesut un zodiac
din fum negru de pistoale.
 
A rămas acu pustie
veselita ţigănie.
 
Şi sparg boarea nopţii reci
poteraşii, patruzeci.
 
 

Pagini