Căutare versuri

Irina Loghin

Numai Harul

1. În umblarea mea prin lume,
Prin ispitele haine,
Peste tot Isuse, Doamne
Numai harul Tău mă ţine.
 
R: /: Numai harul, numai harul
Mă păstrează ne-ncetat
El mă face, el mă ţine
Credincios cu-adevărât. Confused smile
 
2. Pe cărărea curăţiei
Şi în lupta spre mai bine
Să mă ţin nu pot, ci-ntruna
Numai harul Tău mă ţine.
 
3. Când aş vrea s-ascult Cuvântul,
Să-l primesc cum se cuvine,
Văd cum totu-mi stă-mpotriva
Numai harul Tău mă ţine.
 
4. În lucrarea Ta preasfântă
Unde m-ai chemat pe mine -
Cât e de puţină roadă!
Numai harul Tău mă ţine.
 
5. Orişicând şi-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine
Şi-n cădere şi-n ‘nălţare
Numai harul Tău mă ţine
 

Întoarce-te, bade-n sat

Întoarce-te, bade-n sat, a, doina, doina, doina
Că de când te-ai departat, a, doina, doina, doina,
Liniștea eu n-o mai știu, a, doina, doina, doina
Și mi-e sufletul pustiu, a, doina, doina, doina
Fie-ți dor de maica ta, a, doina, doina, doina
Că și ea te-o aștepta, a, doina, doina, doina
Amintește-ți pajiștea, a, doina, doina, doina
Ce ne-a știut dragostea, a, doina, doina, doina
Doina dulce din caval, a, doina, doina, doina
Luna când urca pe deal, a, doina, doina, doina
De sacâmul înflorit, a, doina, doina, doina
Sub care-am copilărit, a, doina, doina, doina
De portița cu nuiele, a, doina, doina, doina
Și de cântecele mele, a, doina, doina, doina...
 

Kazaciok

Când de flori se scuturau salcâmii,
Plecau şi băieţii la război,
Le duceau buchet de flori în gară,
Fetele se-ntorceau înapoi.

Un băiat cânta cu balalaica,
Fetele s-au strâns în jurul lui.
Iar pe Volga se zărea şi barca,
Ce venea mereu pe apa dorului.

Раз, два, казачок,
Раз, два, казачок.

Eu te-ntreb, fetiţo, cum te cheamă?
Ea-mi răspunde clar şi apăsat.
Sunt Katiuşa cea fără de teamă,
Ce-n războiul mare am luptat.

Multe drumuri am făcut prin lume,
Şi-am văzut femei în viaţa mea.
Dar când eu te-am întâlnit pe tine,
Ţi-am şi spus 'я люблю тебя'.

Раз, два, казачок,
Раз, два, казачок.

Расцветали яблони и груши,
Поплыли туманы над рекой.
Выходила на берег Катюша,
На высокий берег на крутой.

Ай, ухнем, ай, ухнем,
Ещё раз, ещё раз.

Раз, два, казачок,
Раз, два, казачок.

Vai, ce melodie dulce cântă,
Şi frumos s-aude-n depărtări.
Ostaşu-i la datorie sfântă,
Iar Katiuşa aşteaptă sărutări.

Astăzi cânt Katiuşa pentru tine,
Şi la fel îţi voi cânta mereu.
Părul bronz şi ochii tăi albaştri
Au rămas de mult pe sufleţelul meu.

Раз, два, казачок,
Раз, два, казачок.

Cine bate seara la fereastra mea

Cine bate seara la fereastra mea?
Cine bate seara la fereastra mea?
Eu sunt, dragă Mărioară, nu te speria
Cine bate seara la oblonul meu?
Cine bate seara la oblonul meu?
Eu sunt, dragă Mărioară, eu, iubitul tău
Scoal-aprinde lampa să-ți văd fața ta
Scoal-aprinde lampa să-ți văd fața ta
Nu pot, Ionele dragă, că maica nu vrea
Dragă Mărioară, mă duc să mă înec
Dragă Mărioară, mă duc să mă înec
Du-te, Ionele dragă, unde-i lacul sec
Dragă Mărioară, mă duc să mă-nsor
Dragă Mărioară, mă duc să mă-nsor
Du-te, dragă Ionele, unde-i satul gol
Vino, mândruțo dragă, la tine-n pridvor
Vino, mândruțo dragă, la tine-n pridvor
Vino, dragă Ionele, eu te-aștept cu dor
Vino, Ionele dragă, eu te-aștept cu dor