Căutare versuri

Dori Lederer

Blestem

Te-am blestemat, îmi amintesc, demult...
Să-ți fie viața lungă și în ea
Să porți durerea neiubirii, crunt,
Să ai de toate, însă nu ce-ai vrea.

Te-am blestemat ca să trăiești un veac
Și-n fiecare zi să-ți fie soare,
Iar tu să degeri fără nici un leac,
Știind că el nu ție îți răsare.

Și-am spus eu multe-atunci când mă durea,
Cum multe spun doar cei care iubesc,
Iar azi să te dezleg, chiar dac-aș vrea,
Nu pot pentru că nu te mai găsesc.

Prea mare ți-a fost graba la plecare
Și bucuria de-a zburda prin stele
Și-un munte între noi, de neiertare,
Ai ridicat din lacrimile mele.

Nu te aud și nici nu te mai văd,
Însă primesc, așa, din când în când
Câte-un răvaș că plouă cu prăpăd
Și că trăiești, deși ești mort demult.

Că încă te mai minți că-ți este bine
Și că îngropi iar vise în neștire,
Cum c-ai uitat demult, demult de mine,
Dar îți duci traiul în nefericire.

Te-am blestemat, îmi amintesc, cândva,
Iar azi cu-aceeași patimă doresc
Să te dezleg de el dacă-aș putea,
Căci peste timpuri... încă te iubesc.
Dar cum ? Că astăzi nu te mai găsesc.

Valul

Sunt valul de departe ce-a venit
Cu-o lacrimă scăpată-ntr-un târziu
Sub tainic ochi al unui asfinţit
Pe ţărmul meu cel trist, acum pustiu…

Cu unduiri domoale precum gândul,
Care sub frunte îi zăcea tăcut,
Împreunat-am Marea cu Pământul
Şi-un drum până la stele am făcut.

Atunci pentru o clipă am scăldat
Nisipul lui cu scoici şi cu safire
Şi-un pescăruş cu ţipăt s-a-nălţat
De pe a noastră stâncă de-ntâlnire.

Cu unda-ncremenită-n susur mut,
Ca o vioară fără de arcuş,
Sunt valul ce-a scăldat un ţărm tăcut
În ţipătul prelung de pescăruş.

Pace

Să fii cu pace-n drumul tău ;
mi-e bine cum am fost și sunt,
mi-e cald deși pare că-i rău,
deși pare puțin, mi-e mult.

Nu spun că n-aș avea regrete,
dar n-am găsit pe-a mea măsură
măcar, acolo, niște ghete,
nu mai vorbesc de vreo armură.

Așa mi-o fi fost scris demult
să merg desculț printre spini,
și dacă nu m-au omorât,
tu de ce plângi, de ce suspini ?

Ori ai fi vrut să fiu de gheață ?
Ori m-ai fi vrut de neclintit ?
Ce-ai fi făcut cu o paiață
în loc de inimă c-un zid ?

Poate-ntr-o zi vei înțelege
că e ceva ce stă mai sus
și de cuvinte și de lege :
este iubirea... ți-am mai spus.

Uita-vor toți de al tău nume,
uita-vei vorbele și tu
când vei pleca de-aici din lume,
dar ce-au simțit, nu, asta nu !

Să fii cu pace-n drumul tău ;
știu, sunt atât de imperfect !
Un om cu partea lui de rău,
dar piatră nu voi fi vreodată.