Căutare versuri

Număr de rezultate: 53170

Nu te-am uitat

Nu te-am uitat
Eu nu te-am uitat

Domni și doamne, băieți și fete, de fapt
Copii ce-au desenat o inimă pe asfalt
S-au jucat, au obosit, s-au despărțit, au lăsat
În urma lor un bibelou de porțelan spart

Au trecut ani, nu m-am uitat înapoi
De multe ori trecutul este ca un câmp de război
Cutreierând orașul trist, un refren amintea
Aniversarea ta încercuită-n calendar

Merg paralel cu un convoi oficial
Blocat în trafic de sirene și un girofar
Stau geană pe geam, Merțan condus de-un baștan
Și în spate văd doi ochi nerevăzuți de ani

Atunci ai tresărit ca trezită din vis
Ți-ai smuls privirea, timpul comprimat iar s-a destins
Accelerând din fața mea, provocându-mi reflecții
Cum drumurile noastre se despart în intersecții

Și pare ireal, dar s-a întâmplat
Știu că nu mă crezi, dar e adevărat
Eu nu te-am uitat
Eu nu te-am uitat

Inimi pasagere nu m-au alinat
Nici anii ce-au trecut nu m-au vindecat
Eu nu te-am uitat

Azi nu e greu deloc să găsești pe cineva
Mai trece-o săptămână și-s deja la poarta ta
Multe camere cu senzori, doi bodyguarzi, un câine
Și un parlamentar care te ține bine

În fine, vine noaptea, îmi joc cartea
Nu-i nimeni să mă vadă, nimeni să-mi țină partea
Nu-i nimeni să mă vadă, să mă vadă
Nu-i nimeni să mă vadă, nimeni să-mi țină partea

Nici eu nu știu cum am ajuns sus, pe un balcon
Și-apoi la tine-n cameră, dar simt că rămân fără ton
Că vezi tu, când sunt în fața ta
Devin actorul care și-a uitat textul

Și pare ireal, dar s-a întâmplat
Știu că nu mă crezi, dar e adevărat
Eu nu te-am uitat

Inimi pasagere nu m-au alinat
Nici anii ce-au trecut nu m-au vindecat
Eu nu te-am uitat

Fără cuvinte, după un schimb de priviri
Am înțeles că m-așteptai de mult, din amintiri,
Să mă-ntorc în viața ta
Hai, stai lângă mine, într-o lume rea, nebună

Răsună alarme, paza vine prea târziu
Gărzile caută, dar e pustiu
Suntem plecați deja, tu zâmbești, eu sunt viu
Gonim pe-autostradă, cu destinație oriunde
La puls 160, cronometrând secunde, secunde

Când te ia valul, intri în derivă
Și visele se termină, când totul e-mpotrivă
O viață se disipă și trece într-o clipă
Se face brusc lumină, iar pescărușii țipă

Și pare ireal, dar s-a întâmplat
Știu că nu mă crezi, dar e adevărat
Eu nu te-am uitat

Inimi pasagere nu m-au alinat
Nici anii ce-au trecut nu m-au vindecat
Eu nu te-am uitat

Și pare ireal, dar s-a întâmplat
Știu că nu mă crezi, dar e adevărat
Eu nu te-am uitat

Inimi pasagere nu m-au alinat
Nici anii ce-au trecut nu m-au vindecat
Eu nu te-am uitat

Atat de simplu

Daca imi scrii si nu-ti raspund
Probabil vreau sa te fac sa-ntelegi
Ca n-are sens sa ma mai cauti in veci
Nu

Dar daca, totusi, iti raspund
Si nu mai am nimic sa-ti spun
E doar pentru ca sunt alt om acum
Da

E atat de simplu, e super simplu
Suntem oameni si ne schimba timpu’
E atat de simplu, e mega simplu
Nu te folosi de mine, ca nu-s tipu’

Cere-ti iertare de-un milion de ori
Asta n-o sa te schimbe, vei fi t*rfa pana mori
Treaba-i de c*cat, ca planu’ tau de atac
Scazi in ochii mei cand iubesti conditionat

Cand ai ceva de castigat, iti oferi compania
Da-ti schimbi anutrajele mai des decat chiria
E ca o joaca, tot timpu-i alta jucaria
Pentru ca minti continuu, doar ca sa-ti aperi felia

Da’ pana cand sa functioneze
Pana cand sa tot muti tabara doar in locuri alese
Cat sa tratezi oamenii ca pe piese
Intr-un puzzle care, intr-un final, oricum nu-ti iese

Realii recunosc realii
Iar timpu’ scoate-ncet la suprafata si penalii
Nu-ti doresc rau’, iti doresc tot norocu’
Nu ma cauta, incearca doar sa-ti gasesti locu’

Daca imi scrii si nu-ti raspund
Probabil vreau sa te fac sa-ntelegi
Ca n-are sens sa ma mai cauti in veci
Nu

Dar daca, totusi, iti raspund
Si nu mai am nimic sa-ti spun
E doar pentru ca sunt alt om acum
Da

Imi ziceai ca-s diferit, c-o sa fiu cineva
Imi ziceai c-o sa raman cel mai bun din viata ta
Ca oricare altu’ nu face nici jumate
Da-te-n p*la mea, chiar aveai dreptate

Am avut principii, cand banii nu veneau
Deja vu-uri cu tine, cand altele plecau
Asa e-n viata, stii care-i partea proasta
Femeile ca tine urasc sa imbatraneasca

Yeah, sunt constient de avantaj
Mai tarziu nu-mi trebuie operatii sau machiaj
Sunt multumit cu banii si cu arta mea
Nu-mi trebuie vreo parere, mai ales a ta

Ai grija cum cobori, ca drumu’ nu-i usor
Mai ales pe tocuri si cu ochii-n telefon
Acum ai remuscari, asa e uneori
E atat de simplu, nu imi pasa uneori

Si-acum nu stii ce doare mai mult
Ca nu te mai iubesc sau cu cine ma f*t
Sunt prea schimbat, vremea a trecut
De-aici incolo te descurci, YeShawoo

Daca imi scrii si nu-ti raspund
Probabil vreau sa te fac sa-ntelegi
Ca n-are sens sa ma mai cauti in veci
Nu

Dar daca, totusi, iti raspund
Si nu mai am nimic sa-ti spun
E doar pentru ca sunt alt om acum
Da

E atat de simplu, e super simplu
Suntem oameni si ne schimba timpu’
E atat de simplu, e mega simplu
Nu te folosi de mine, ca nu-s tipu’

Antidot

O parte din mine zice pleaca nu mai sta.
Lupt eu impotriva mea,
Uite unde am ajuns.
Jumatati de inimi,
Candva se potriveau perfect,
Noi le-am cautat defect,
Uite unde am ajuns.

Ce dragoste nebuna ca o furtuna,
In urma n-a ramas nimic.
Dar sigur o sa vina si vreme buna,
De la pamant sa ma ridic.

Zile trec in zadar,
Rup file noi din calendar,
Am incercat sa uit dar tot
Nu gasesc niciun antidot.
Am crezut ca-i usor,
Doar c-o aripa sa zbor.
Oricat as vrea sa uit nu pot.
Nu gasesc niciun antidot.
Niciun antidot.
Niciun antidot.

Singura-n oglinda,
In dreapta mea il vad mereu.
Mainile lui prin parul meu,
Iar ma trec acei fiori.

Nu exista leac in lume pentru sufletul ranit,
Dar exista o raza de soare,
Dupa mult amar si frig.

Zile trec in zadar,
Rup file noi din calendar,
Am incercat sa uit dar tot
Nu gasesc niciun antidot.
Am crezut ca-i usor,
Doar c-o aripa sa zbor.
Oricat as vrea sa uit nu pot.
Nu gasesc niciun antidot.

Supravietuiesc dar nu reusesc
Sa ma rup de trecut,
Prizoniera ta ti-am dat inima,
Uite ce mi-ai facut.

Zile trec in zadar,
Rup file noi din calendar,
Am incercat sa uit dar tot
Nu gasesc niciun antidot.
Am crezut ca-i usor,
Doar c-o aripa sa zbor.
Oricat as vrea sa uit nu pot.
Nu gasesc niciun antidot.
Niciun antidot.
Niciun antidot.

Suntem două la mama

Suntem două la mama, măi dorule
Ca soarele şi luna, măi dorule
Suntem două la mama, măi dorule
Ca soarele şi luna, măi dorule

Suntem două la părinţi, măi dorule
Ca şi doi pomi-nfloriţi, măi dorule

Părinţii ne-o învăţat, măi dorule
Ca să fim de cinste-n sat
Părinţii ne-o învăţat, măi dorule
Ca să fim de cinste-n sat

Şi să fim de omenie, dorule
Cum trebui-o fată să fie, dorule

Eu la lume oi cânta, măi dorule
Şi pe ei oi bucura, măi dorule
Eu la lume oi cânta, măi dorule
Şi pe ei oi bucura, măi dorule

Şi-oi cânta mândru la lume
Cum cântă cucu-n pădure

La părinţi le mulţumesc, măi dorule
Pentru traiul ce-l trăiesc, măi dorule
La părinţi le mulţumesc, măi dorule
Pentru traiul ce-l trăiesc, măi dorule

Dă-le, Doamne, sănătate, dorule
Şi de bine s-aibă parte, dorule
Dă-le, Doamne, sănătate, dorule
Şi de bine s-aibă parte , dorule

Dulce Amar

Tu n-ai nicio idee
Cum simte o femeie
Dragostea curata
N-ai sa afli niciodata

Fara minte, una ca mine
Sa creada un destept ca tine
Si jur c-as renunta
Dar nu pot iubi pe altcineva

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Il vreau chiar daca stiu ca doare

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Chiar daca ai buzele amare

Hai baga E, stop cadru
Zi repede de tot, patru cu patru
Egal opt, hop, stai asa, nu te impiedica
Stiu ca-ti place cand ma joc cu mintea ta

Da, tipic feminin
Zici ca viata cu mine e un chin
Si cand ma jur ca plec si nu mai vin
Fix atunci zici tu: Hai, mai stai putin

Eu, tipic masculin
Te fac de cap cum vreau, dar te combin
Si ca sa fac ca la poker putin
Merg pe mana ta, all in

Fara minte, una ca mine
Sa creada un destept ca tine
Si jur c-as renunta
Dar nu pot iubi pe altcineva

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Il vreau chiar daca stiu ca doare

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Chiar daca ai buzele amare

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Il vreau chiar daca stiu ca doare

Numai tu ai ai ai cheia inimii mele
Daca nu imi dai ai ce ai ai, ma apuc de rele
Sarutul tau e dulce tare
Chiar daca ai buzele amare

Cântecul şi omenia

Frunză bătută de vânt
Cu drag omule îţi cânt
Cânt cu drag şi cu mult dor
Lume, vai, pentru fiecare om.

Cântecul şi omenia, lume
Asta-i toată bogăţia
Ţine-mă, Doamne, aşa
Lume, vai, să pot omului cânta

Nu îmi trebuie avere
Eu am cântecele mele
Cântecul mi-i alinare
Lume, vai, la necaz şi supărare

Nu-mi da, Doamne, doruri grele
Că nu pot trăi cu ele
Dă-mi, te rog, putere-n glas
Lume, vai, de cântat să nu mă las

Ioane, ce te uiţi la fete

Ioane, ce te uiţi la fete
Nu vezi că se râd de tine
Tu stai tot lângă perete
Şi nu joci, Ioane, cu nime (2х)

Ioane, dacă nu-i juca
Te-a râde toată lumea, măi
Ioane dragă, mândruță nu țî-i afla
Iute nu te-i însura, măi

Harnic fecior ca şi tine
Multe şi-ar dori bărbat
Şi cinstit şi de-omenie
Da' să te-apuci de jucat (2х)

Ioane, dacă nu-i juca
Te-a râde toată lumea, măi
Ioane dragă, mândruță nu țî-i afla
Iute nu te-i însura, măi

Ioane, vezi că-mbătrâneşti
Şi se duc anii ca vântu'
O s-ajungi să-ţi pară rău
Că la toate-ţi sare rându' (2х)

Ioane, dacă nu-i juca
Te-a râde toată lumea, măi
Ioane dragă, mândruță nu țî-i afla
Iute nu te-i însura, măi

Ioane, te pricepi la toate
Lucru nu-i să nu-l ştii face
Geaba-şi dau fetele coate
Eu ştiu că şi jocu-ţi place (2х)

Ioane, dacă nu-i juca
Te-a râde toată lumea, măi
Ioane dragă, mândruță nu țî-i afla
Iute nu te-i însura, măi

Inima mea

Noaptea-i mult mai lungă
De când ai plecat fac tot ce vreau
Am timp cât să-mi ajungă
Prin mintea mea mereu de tine dau
Și-ți spun că mi-e mai bine-așa
Și că nu mi-e dor de tine, dar

Inima mea
Bate ca nebuna
Mă cearta într-una
Ce mă fac cu
Inima mea
Uite nu mai tace
Doar de tine-i place
Știi și tu cum e inima mea

Inima mea

A trecut o lună
De când lucrurile toate-ți spun
Ție noapte bună
Mie, un nou început de drum

Și jur că mi-e mai bine așa
Nu, nu mi-e dor de tine, doar

Inima mea bate ca nebuna
Mă ceartă într-una
Ce mă fac cu inima mea

Uite, nu mai tace
Doar de tine-i place
Știi și tu cum e inima mea

Mai știi când ți-am spus că asta-i tot ce-mi doresc
Și acum, fără tine, doar la noi mă gândesc
Inima mea, inima mea

Inima mea bate ca nebuna
Mă cearta într-una
Ce mă fac cu inima mea

Uite nu mai tace
Doar de tine-i place
Știi și tu cum e inima mea

Asta-i nuntă cu alai

Hai Vasile, ce mai stai
C-asta-i nuntă cu alai
Mireasa-i de-aici din sat
Şi la Vicov nu-i de stat (2х)

Mirele-i fecior bățos
De la Vicovu de jos
Şi-ți videa aicea nuntă
Pe lume nemaivăzută (2х)

Haida iute să mergem
Din urmă să-i ajungem
Că dacă i-om prăpădi
Eu cu cine-oi chiui

Fluier, dobă şi scripcuţă
Pe lângă a mea guriţă
Şi-ți vedea voi veselie
Cum n-a fost şi n-o să fie (2х)

Pe cântat când ne pornim
Nu prea ştim să ne oprim
Şi la nuntă de-am ajuns
Ţinem jocu' numai sus (2х)

Că aşa ne-am învăţat
Când îi nuntă-i de cântat
Şi-n acea masă-nveselim
Сât de este bine știm

Cântă scripca de plesneşte
Toată nuntă-nveseleşte
Dar nici doba nu se lasă
Că Ilie-i om de bază (2х)

Da' şi eu cu fluieraşu'
Pe-ntrecute cu dobaşu'
Şi când e la chiuite
Strig la druşte să m-ajute (2х)

Haide și bade Ilie
Poate-mi faci vreo bucurie
Că dacă-i greși ceva
Toată nunta-i încurca

Uite-aşa am petrecut
Tare bine ne-a priit
Domniilor
Dumneavoastră
Tot aşa să vă priască (2х)

C-am cântat pe săturate
Şi-am jucat de sud în spate.
Nu m-aș supăra de-ar ţine
Nunta asta și trei zile (2х)

Ba mai bine-o săptămână
Că tare-o fost voie bună
Și socrii și nașii mari
Nu mai zic de lăutari
Nici de mire şi mireasă
Şi voi toți ce-ați fost la masă
Aţi cântat şi-aţi petrecut
Nu v-am zis de la-nceput

Din Cauza Ta

Nu stiu cum reusesti
Inima e la tine
Eu am un gol in piept

Imi spun intruna
Gata cu gluma
Te rog, relaxeaza-te
Giulia, trezeste-te

Dar oare unde
Te poti ascunde
Daca nu in inima mea

Refrain
Am citit iubirea
Intr-o ceasca de cafea
Erai si tu pe-acolo, undeva
Vad si fericirea
Simt aroma ei deja
Toate astea se intampla doar din cauza ta

Nu e doar deja vu
Intr-o alta viata poate ne-am cunoscut
Imi e clar ca acum
Un destin nou ne poarta pe acelasi drum

Imi spun intruna
Gata cu gluma
Te rog, relaxeaza-te
Giulia, trezeste-te

Dar oare unde
Te poti ascunde
Daca nu in inima mea

Refrain

Cineva mi-a spus ca asa va fi
Ca a vazut ceva pe linia inimii
Dar eu nu am crezut, pana nu am trait
Toate astea intr-o zi

Refrain

Doar din cauza ta
Doar din cauza ta

Fost-am două fete-n casă

Frunză verde de muşcată
Fost-am două fete-n casă
Şi-am crescut ca două flori
Nu-i bai că n-am fost surori
Nu-i bai că n-am fost surori

Mult, Doamne, am lăcrimat
De-acasă când ai plecat
Spune-mi, dragă surioară
De ţi-e bine-n altă ţară
Nu ţi-e pita prea amară

Aş întoarce iară anii
Să mai fim iar puii mamei
Din prag tata ne privea
Cu grijă ne învelea
Să ne fie cald noaptea

N-am crezut eu niciodată
C-ai să pleci din casa noastră
Da-n lume aşa-i lăsat
Să te duci după bărbat
Să te iaşi înstrăinat

Și când dorul te apasă
Haida soră pân' acasă
Să mai stăm cu toţi la masă

Adevarul gol-golut

I:
Lumea ne cunoaste pentru muzica, ne vede la TV
Ca am alergat sa facem bani prin cartier
Poate imi statea mai bine in costum cu diplomat
De cate ori vedeam bani ne gandeam la furat
Parca ceva in cap era stricat
Influentat de cei ce au facut-o si au scapat
Totusi diferenta era clara pe strada
Bagabontii ne spuneam sa ne tzinem de treaba
Spuneam 'Ce *** mea.. Afacerile nu-s de noi.
Hai in *** mea sa ardem un fraier sau doi. '
Ca tovarasii cu care imparteam o paine
Vorbesc acum in procente, oare e bine?
In ***, stai asa, asta-i combinatia mea
Nici in vizita nu vreau sa mai vad puscaria
Hai s-o facem legal, scapi de tribunal
O sa lasam versurile sa faca scandal.

Refren (x2) :
Stai asa, asta-i combinatia mea
Nici in vizita nu vreau sa mai vad puscaria
Hai s-o facem legal, scapi de tribunal
O sa lasam versurile sa faca scandal.

II:
Puneti-ne la orice test ca o sa trecem
Fiindca noi, bagabontii, orice intelegem
Am trecut prin situatii care nici nu gandesti
Gresesti, te lovesti de viata, de strada, da' nu traiesti
Obisnuiam sa conduc ce vreau, sa beau
In timp ce prieteni de ai mei munceau
N-am ras de ei, dar nu puteam sa fiu ca ei
Azi aveam milioane, maine cativa lei
Cum as putea sa explic decat in rime
Sa conving niste neavizati ca tine
Dumnezeu mi-a intins o mana, o sansa de salvare
Fa muzica, strazile sunt drumul spre inchisoare
Nu judecati sa nu fiti judecati,
N-ati trecut prin ce-am trecut, va intrebati
Cercetati, ati vrea sa stiti
Cine rade la urma rade mai bine, asa ca nu glumiti.
III:
Aha, adevarul gol-golut, treaba cu Puya si Sisu...
Ha, e chiar asa cum e... cum auzi aici... ce se-ntampla
in versuri se intampla si pe strada... Pe strada... chiar
aici... chiar aici... hai... ho-ho...

Refren (x2) :..

IV:
Puya e numele de scena, porecla din cartier
Pe tata si fratii mei ii strigau la fel
Sisu, numele din buletin, singura avere
Lasata de taticu' in cartiere
As fi tzipat la judecatori care fara regrete
Aruncau cu ani de puscarie fara sentimente
Mergeam acasa, puneam versuri pe hartie
Lumea showbiz-ului nu-i smecherie
Se fura ca pe strada, vrajeala
Pentru asa ceva s-au antrenat multi ani la scoala
Cine iti vorbeste frumos e mai periculos
Pe strada smecherii ii stiam, aici era pe dos
Ce folos, dupa toate astea am vorbit
Sisule, din puscarie e greu sa fii auzit
Hai, s-o facem legal, scapi de tribunal
Uita bilele, versurile sa faca scandal.

Refren (x2) :..

Hora de la Cernăuţi

Trandafir roşu-nflorit,
Cu drag la voi am venit.
În suflet cu drag şi dor
Tot din ţara fagilor.

Trandafir roşu-nflorit,
Cu drag la voi am venit.
În suflet cu drag şi dor
Tot din ţara fagilor.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Doamne ajută şi sporeşte
Omului care munceşte.
Şi celui care iubeşte, măi şi-aşa.

Dor cu dor şi drag cu drag
Casa mai bună ne-o fac.
Că din floarea dorului
Creşte puiul omului.

Dor cu dor şi drag cu drag
Casa mai bună ne-o fac.
Şi unde-s oameni ca voi
Aş rămâne până joi.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Noi la poale de Carpaţi
Cu stejari şi brazi înalţi.
Am trăit ca nişte fraţi măi şi-aşa.

Mult mi-i drag de neamul meu
Ce-i lăsat de Dumnezeu.
Că noi şi pe cel sărac
La masă l-am aşezat.

Mult mi-i drag de neamul meu
Din Siret la Chişinău
Că noi şi pe cel sărac
La masă l-am aşezat.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Doamne, ajută într-un ceas bun
Omului cu suflet bun.
La muncă şi la cântat
Şi la dulce sărutat.

Tare-i mândră hora roată
Tot cu neamuri laolaltă, măi
Ţine, Doamne, hora mare
Şi-al meu neam voios sub soare
Uite-așa!

Dor cu dor

Frunză verde, măr domnesc,
Am trei doruri cât trăiesc.
Frunză verde, măr domnesc,
Am trei doruri cât trăiesc.

Dor cu dor, cărare fac
Spre casa omului drag.
Pe cărarea cu trifoi
Am ajuns până la voi.

Am un dor pentru-al meu sat
Lângă condrii aşezat.
Am un dor pentru-al meu sat
Lângă condri aşezat.

Dor cu dor, cărare fac
Spre casa omului drag.
Pe cărarea cu trifoi
Am ajuns până la voi.

Pentru părinţi am un dor
Şi pentru căsuţa lor.
Pentru părinţi am un dor
Şi pentru căsuţa lor.

Dor cu dor, cărare fac
Spre casa omului drag.
Pe cărarea cu trifoi
Am ajuns până la voi.

Şi-am un dor cât floarea-n tei
Mândro, pentru ochii tăi.
Şi-am un dor cât floarea-n tei
Mândro, pentru ochii tăi.

Dor cu dor, cărare fac
Spre casa omului drag.
Pe cărarea cu trifoi
Am ajuns până la voi.

Poezie de strada

strofa 1:
fratii, smenarii, pestii, hotii, drogatii, tarfele, gaborii, toti stiu,
cortina n-o sa cada nici daca-mi fac astia sicriu,
pentru ca atunci o sa fiu viu prin tine stiu,
sa pun strada pe CD, a fi sau a nu fi
in cartier poezia e viata, versurile sunt banii,
zilele trec, trec anii, din ce in ce mai repede,
viitor nelimitat poti sa mori nimeni sa afle,
e asa cum a fost si cum va fi intotdeauna pentru totdeauna, pe strada conteaza suma,
si tot ce tine de respect, nu dai nu ai,
nu mai vrea nimeni sa munceasca acum pe 50 de parai,
nivelul de trai (nivelul de trai), tre sa ti-l furi (tre sa ti-l furi),
daca esti destept poate o sa fi liber sa te bucuri,
iti dedic ce fac daca atarni de-u fir de ata,
si stai drept parte-n parte poezie de viata,

ref:
pot sa beau sa ma trezesc si sa ma-mbat din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

pot sa fumez sa ma trezesc si sa fumez din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

strofa 2:
se spune nici un viitor pentru golanii de pe strada,
nimic pentru ei, nimic las' sa cada,
nici Banica nu a vrut sa se duca la puscarie,
dar nu e mereu asa cum ai vrea sa fie,
mai ales daca tu nu faci nimic pentru tine,
mai ales daca-ti faci mai mult rau decat bine,
ne doare fix in p*** despre lege, dar STOP
legea din cartier nu lasa nimic de loc

am ales sa fac asta fiindca altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani din asta fiindca altfel n-are rost,
fara pop, fara rock, fara r&b,
fara gabori deghizati si tarfe cu pretentii,
am multe de f***** si multe de facut,
asa ca despre prosti n-am sa vorbesc doar ii f**,
baietii mei sunt tot, reprezint pantelimon,
dedic pentru toata romania

am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani din asta, altfel n-are rost,
am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani, altfel n-are rost

ref:
pot sa beau sa ma trezesc si sa ma-mbat din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

pot sa fumez sa ma trezesc si sa fumez din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

strofa 3:
nu am pactul cu diavolul dar nici cu dumnezeu,
poti sa-mi spui pe fata vagabond, derbedeu,
poti sa-mi spui cum vrei ca nu imi pasa,
cei pe care ii iubesc ma asteapta acasa,
daca-i vorba despre rasa zic ca sunt latin,
inc-odata pentru vagabontii care ma susutin,
sirenele se aud in cartier,
vine garda sa ne bage dupa gratiile de fier,
nu am decat iubire fata mea diana,
pentru Chifler si Luana, pentru Uzzy si Liana,
tataee m-a-nvatat sa pun primul vers pe foaie,
intotdeauna pentru totdeauna in familie,
se stie cu Greu' pe felie suntem iara,
plecati pe undeva, pe la vreun concert in tara,
e seara, afara tarfele sunt iar pe strada
si ele fac parte din treaba asta murdara,
baietii din cartier sunt tentati sa faca multe,
noroc ca-i cineva acolo sus sa-i asculte,
mai ridic un pahar si inchin pentru cartier,
cu baietii mei aici la un alt nivel

ref:
pot sa beau sa ma trezesc si sa ma-mbat din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

pot sa fumez sa ma trezesc si sa fumez din nou,
dar un lucru n-am sa uit vreodata banii pe show,
pot sa dau non stop si dau din suflet pentru tine,
poezie de strada despre cei ca mine,

am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani din asta, altfel n-are rost,
am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani, altfel n-are rost
am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani din asta, altfel n-are rost,
am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani, altfel n-are rost

Dupa blocuri

Dupa blocuri

Dupa blocurile gri stam noi, majoritatea
Sunt mai inalte la sosea sa nu se vada foamea
Sa nu se vada baietii care-i prostesc pe prosti
Si fetele care noaptea vand p**** la colt.
O buna parte nu produce pt. comunitate.
Ma intrebi 'Cum asa, nu se platesc taxe?'
Au venit de doua, trei, ori ca sa ceara bani si au luat-o la m*** pe bani.
Spaga este cea care te scoate din c***
Un politist, un procuror, un senator si ai scapat.
Gigi, de ce e rau si e si bine? uite-te cum zi de zi, apar alte
limuzine
Si se-ntampla deseori sa mai vezi un cersetor si sa-ti spuna cineva frate' asta a fost doctor
Deci daca vrei tratament, hai dupa blocuri si-o sa-ti faca toti ai mei rand pa rand electro-socuri

REFREN:
Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine
Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine
Fraierii sa taca scriem zi de zi pe foaie
Fiindca totul in cartier se bazeaza pe c****.BIS

Multi ar vrea sa iasa, sa scape de dupa blocuri
Sa traiasca linistiti undeva in alte locuri.
Aici e ca la noi si doar noi putem sa stim (cum e?)
asa cum simtim, asa cum traim.
Cum p*** mea sa fie altfel cand te doare-asa?
De cand sunt eu aici nimic nu s-a schimbat.
Aceleasi blocuri gri si dupa ele faci de toate
Dintre noi toti multi, scapa cine poate.

Poate ca guvernul te vede c**** frate'
Din banii care-i faci, daca-s ai tai jumate'
Si atunci ce sa faci, sa supravietuiesti?
Te gandesti sa tepuiesti, te gandesti sa jefuiesti.
Sa te combini si tu la ceva sa iasa in plus
Sa faci bani, sa traiesti, sa fii un pic mai sus.
Nu stiu ce crezi tu, poate nu este ca mine
dar cu banii-n buzunar te simti mult mai bine!

REFREN

Asa vrem noi sa fie, ca asa e, ca sa e bine.
Totul intre noi si nici o treaba cu nimeni.
Stam pregatiti pt. orice, oricum, oricand
Ia mai dai in p*** mea pe toti care nu sunt.
Care vor sa faca parte si ei din c***
Care vorbesc despre fapte fiindca asa e adevarat.
Dupa blocuri suntem noi sa ne intelegi mai bine
Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine.
Ne facem loc ca sa ne fie noua bine, e normal.
Peste lege, peste mila, peste patul de spital.
Sunt zile bune sau rele, ramane totul aici
Si-atata timp cat ai cazier nu prea conteaza ce zici.
Asa ca tot ce-a ramas de facut, aia facem
Traim cum stim, producem bani si tacem.
Iti luam si femeia sa ne suga de p***
Dupa blocuri suntem noi care te f**** in gura

REFREN

Toti Borfasi

Toti, borfasi
Toti borfasi
Toti, borfasi

Refren : [x2] [Uzzi, Tataee]

Asta este pentru cei care n-au uitat,
De fratii care nu demult dintre noi au plecat,
E dedicata mamelor care inca plang.
Dupa baietii care odata i-au avut si i-au pierdut.

Uzzi :

E o poveste despre bani, putere si respect,
Vroia sa stea pe plaja, nu in bloc, nu in jeg,
Vroia sa faca bani, in doua vorbe, i-a facut,
Chiar daca tot ei l-au omorat.
Nu avea nimic, era sarac lipit
Si s-a gandit un pic, s-a apucat de dilarit,
Pentru ca asta e o metoda de a face lei rapid,
Cum cartieru' nu e locu'-n care toti traiesc cinstit.
A vandut o vreme iarba, a-nceput sa fumeze,
Noapte dupa noapte avea femeile pe mese,
Banii continuau sa curga, tovarasi la fel,
Smecheri din trecut acum aveau frica de el.
Marfa avea non-stop, da' s-a ivit c*****,
'Hai ca dau si d-asta, imi iau si casa si masina.
Gaborii sa suga p**a, nu o sa ma prinda,
Daca nu vand eu, cineva tot o sa vanda.'

Acum viteza, bani, viteza, cine stie.
Il luase paranoia, credea ca intra-n puscarie.
Zice:
'E o chestiune belita cu c*****, da,
Eu nu trebuie sa trag pentru c-acum e marfa mea,
Dau bani pe ea, tre' sa scot bani din ea,
Da' cum c***t sa nu ma bag, in p**a mea... '
Uite asa a iesit din poza...
'A scapat de puscarie?'
'Da, a murit de supradoza.'

Refren:

Asta este pentru cei care n-au uitat,
De fratii care nu demult dintre noi au plecat,
E dedicata mamelor care inca plang.
Dupa baietii care odata i-au avut si i-au pierdut.

Caddy :

Era si el la fel ca toti in cartier,
Visa sa faca bani, vroia sa ajunga smecher,
Toata ziua nu facea altceva decat sa stea,
Nu fura, nu muncea, era mereu cu gasca.
Stia ca va veni o zi cand o s-o faca,
Daca nu se hotara, ramanea sa bata mingea.
Nu avea nici macar o para, da' se gandea
C-o s-o faca el cumva, nestiind ce va urma.
Si iata c-a-nceput cand s-a inspirat
Dintr-un film american cu 2Pac. Yo!
Nu e la misto, chiar si-a luat pistol,
Ca De Niro in 'Casino', se vedea pe viitor.
Primu' lucru care i-a venit in cap,
Sa intre-n amanet, sa faca jaf armat.
Si-a intrat, a luat banii si-a plecat,
Dar a tras un foc in aer, era mult prea panicat.
Acum garda a venit si totu' s-a sfarsit,
Visu' lui de a fi borfas s-a terminat subit.
Acum era prea tarziu sa aleaga altceva,
Mergea la inchisoare sa isi termine pedeapsa.
Refren : [x2] [Uzzi, Tataee]

Asta este pentru cei care n-au uitat,
De fratii care nu demult dintre noi au plecat,
E dedicata mamelor care inca plang.
Dupa baietii care odata i-au avut si i-au pierdut.

Tataee :

'Nu ti-ar place sa te plimbi prin cartier
Intr-un A8, editie speciala, tot ce vrei pe el?
Sau poate ai vreo preferinta pentru Mercedes,
Am un ML-u', un CLK si un Brabus S.'
'Speriate toate?'
'Da, frate, stii ca altfel nu se poate,
Daca te intereseaza, pentru tine fac si acte.'
'Iese banu'?'
'Iese, frate, iese cu gramada,
dau doua pe saptamana, as da mai multe de as avea.'

Cine ar fi crezut ca un baiat pe care
Acum doi ani nu-l vedeai, o s-ajunga asa de tare?
Are lumea la picioare pentru ca aduce-n tara
Masini lucrate impreuna cu baietii de pe afara.
Clienti de tot felu', pentru toti de toate,
Smecheri din cartiere care vor masini furate.
Cativa gabori s-au ginit si aproape 1-au lucrat,
A pus un deputat intr-un Mertan, s-a rezolvat.
Dar de vreo luna a disparat si maica-sa plangea,
Cand m-am intalnit cu ea, ma intreba de stiu ceva.
Nu i-am zis nimic
Ma gandesc ori l-au dilit,
Ori sta linistit pe vreo insula-n Pacific.

Refren : [x2] [Uzzi, Tataee]

Probleme de Familie

'Cand incerci sa inghesui sapte, opt insi, intr'un apartament la marginea Bucurestiului, problemele
de familie vin uite asa'

I
Nu ma judeca prea aspru mama
N'o sa fiu un model insa nici o panarama
Droguri si bagabonteli pana in zori
Nu sunt acasa dimineata cand te scoli
Certurile nu inceteaza /aha/
Imi aduc aminte m'ai dat afara din casa
Nu credeam sa mai ma intorc vreodata
Nici o problema casa mea este pe strada
Cu tovarasi si cu bulangii
Cu baietii care ma sustin si barbugii
Tata unde p**a mea umbli acum
Unde dracu esti durerea sa ti'o spun
Ar fi fost mai bine daca erai cu mine
Mama s'a chinuit si'a reusit si fara tine
Sunt probleme de familie si imi pare rau
Ca nu ai stat sa le simti langa baiatul tau

/Nu imi mai aduc aminte cum arata taicameu, poate daca o sa vad pe cineva pe strada care imi seamana
o sa ma gandesc ca e el/

II
E greu ca pustan singur sa reusesti
O gramada de probleme intalnesti
Buzunare, goale, doare
Cand taticu si'a luat votca cu banii de mancare
Vine iar beat noaptea tarziu
Are impresii de mare barbugiu
Scandaluri in fiecare seara
Mama ta munceste ca o sclava sa te tina la scoala
Macar tu sa o duci mai bine
In cartier saracia se mentine
Vezi copii numai piele si os
Garsonierele jegoase iti intorc stomacu pe dos
Si iti vine sa iti iei lumea in cap
Cand parintii tai nu dau pe tine un scuipat
Strange din dinti sa fie ce'o sa fie
Sunt doar probleme, probleme de familie

III
Saturati sa schimbe slujbe unii cauta un pont
Viata nu e ieftina deloc
Nu iti vine sa crezi cati bani iei intr'o zi de munca
Si altii'n teancuri ii arunca
Surioara ta si'a dat prea multa importanta
Asa de multa incat a ajuns o zdreanta
Mama ta plange plina de vanatai
Minte c'a alunecat dar nu'i adevarat
Viata unora e ca o telenovela
Numai ca e live, e ca pe scena
Esti actorul principal in rolul principal
Chiar daca piesa ti se pare un cosmar
Joci rolul de tata, agita'te umpic
Nu fi doar un spectator daca'ntelegi ce vreau sa zic
Poate ti'e greu si tie
Si tu, si eu avem probleme de familie

'Prea multi copii traiesc singuri in cartier si devin probleme pentru familiile lor
Asta e realitatea si nimeni nu are cum sa schimbe rahatul asta'

Tu ești povestea

Zi cu soare, dimineață
Te ascultă, te rasfață
Un pahar cu vin și-un ocean de privit

O lumină, ca un înger ce
Te oprește, pe o stradă
Târziu în noapte să îți spună nimic

Dar toată povestea ești tu
Plecat prea departe, cu amintirile
Privește în tine, doar știi că povestea

Multe fotografii, imaginate
O tonă de prostii, imaginate
Tot corpul tau râzând, fără teamă

Stau și îmi amintesc, nostalgie
Ore le retrăiesc, chiar o mie
Vise ce le-am avut, împreună

Dar toată povestea ești tu
Plecat prea departe, cu amintirile
Privește în tine, doar știi că povestea

Cheamă-mă, strigă-mă
Cheamă-mă și strigă-mă
Cheamă-mă, cheamă-mă
Cheamă-mă

Dar toată povestea ești tu
Plecat prea departe, cu amintirile
Privește în tine, doar știi că povestea
Doar știi că povestea ești tu

Plecat prea departe, cu amintirile
Privește în tine, doar știi că povestea

Poate ești tu

Come On Everybody

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Let me tell you a story
Vai, vai, vai

Hai bădiță, come with me
Să-ți arăt eu florili
Păi stai mândruță, wait for me
Eu cu tine wanna be

Măi bade, don’t lie to me
Că mă râde satili

Bădiță, don’t play with me
Te-ajunge blestemili
Păi mândruță I cross my heart
Că te-oi aştepta la gard

Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop
Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, din opinci să iasă foc

Păi my mother nu mă lasă
Să vin cu băieți acasă
Dance with me la horă-n sat
Dar nu-i rost de măritat

Bădiță, why can’t you see?
Păi nu găseşti alta like me

Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop
Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, din opinci să iasă foc

Come on everybody, come together hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop
Come on everybody, come together hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop

Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop
Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, din opinci să iasă foc

Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop
Come on everybody, everybody hai la joc
Come on everybody, everybody hop hop

Lasă-mă, eu te las

Hei, zâmbesc chiar dacă doare
Indiferenta ta, rău mi-a făcut
Știi, nu este răzbunare
Dar prefer să nu trăiasc în trecut

Nu vreau să facem pași
Te distrezi apoi mă laşi
Eu nu mai vreau aşa
Să fiu doar umbra ta

Lasă-mă, eu te las
Nu vreau să știu despre tine
Vreau să fiu doar eu cu mine

Lasă-mă, eu te las
Știu că e mai bine așa
O fac și nu voi regreta

Știu că totul e o joacă
Dar tot ce faci se-ntoarce asupra ta
Sper să știu ce vrei odată
Eu nu te judec dar mi-ai frânt inima

Nu vreau să facem pași
Te distrezi apoi mă laşi
Nu vreau să facem pași
Trec peste cei rămași

Lasă-mă, eu te las
Nu vreau să știu despre tine
Vreau să fiu doar eu cu mine

Lasă-mă, eu te las
Știu că e mai bine așa
O fac și nu voi regreta

Lasă-mă, eu te las
Nu vreau să știu despre tine
Vreau să fiu doar eu cu mine

Lasă-mă, eu te las
Știu că e mai bine așa
O fac și nu voi regreta

Nai nai

Milioane de chipuri în atâtea nuanțe
Visând la unison
Povești diferite, aceleași speranțe
Un singur adevăr

Tu și eu
Oricât de diferiţi am fi
Simtim la fel
Pe ritmul ăsta

Toţi strigând în cor
Suntem iubire
Oh… o mare familie

Nai nai nana nai nai
N-ai nici un motiv deoparte să mai stai
Nai nai nana nai nai
Intră în joc și dă tot ce ai

Nai nai nana nai nai
Suntem toţi aşa că hai
Nai nai nana nai nai
Suflete unite în același grai

Suntem bătăi ale aceleiași inimi
Ritmul e în noi
Oricât de departe, putem fi aproape
Cheia e la voi

Tu și eu
Legaţi prin dans vom fi mereu
Simtim la fel
Pe ritmul ăsta

Toţi strigând în cor
Suntem iubire
Oh… o mare familie

Nai nai nana nai nai
N-ai nici un motiv deoparte să mai stai
Nai nai nana nai nai
Intră în joc și dă tot ce ai

Nai nai nana nai nai
Suntem toţi aşa că hai
Nai nai nana nai nai
Suflete unite în același grai

Na na nana nanana
Na na nana nanana
Na na nana nana nana

Na na nana nanana
Na na nana nanana
Na na nana nana nana

Oh… suntem iubire
Oh… o mare familie

Nai nai nana nai nai
N-ai nici un motiv deoparte să mai stai
Nai nai nana nai nai
Intră în joc și dă tot ce ai

Nai nai nana nai nai
Suntem toţi aşa că hai
Nai nai nana nai nai
Suflete unite în același grai

Voica

Verde trei migdale
Pe-a gură de vale
Într-un boaz de mare
Între răchitari
O casă-n picioare
Cu nouă celare
Cu nouă umbrare
Cu ferești-n soare
Nouă legăioare
Cu-al Voichiței zece
Inimioară rece.

Casa-mi stăpânea
Și mi-o vătășa
Cea babă bătrână
Cu brâu de lână.
Baba mai avea, mă
Pe Din Constandin
Legăior dintâi
Cel cu barbă neagră
Și cu mintea-ntreagă
Cojocel de miel
Și mintea de domn.

Din ce mi-ș făcea, mă
Ziua se scula
Casa cu-mbraca
Bastonul și-l lua
Și la târg pleca.
La târg, la târgșor
La târgul de dor
La târgul de flori
De mari negustori.

Acolo-ajungea
Și la el venea
Greci neguțători
Sânt ei dupe mări
Voicăi-mpețitori.
- Dine Constandine,
Nene Dragomire
Cel cu barba neagră
Și cu mintea-ntreagă
Cojocel de miel
Și mintea de domn.
Ne dai pe Voica
Sirioara ta
Fata maică-ta.

- Greci neguățători
Sânteți dupe mări
Voicăi-mpețitori.
Nu dau pe Voica
Sirioara mea
Fata maică-mea
Până n-oi vorbi
Nu m-oi sfătui
Tot cu măicuța.

Acas-ajungea
Din poartă striga
- Mamă, mama mea
Mamă, mama mea
Nouă ne-a venit
Și ne-a poposit
Greci neguțători
Sânt ei dupe mări
Voicăi-mpețitori.

- Dine Constandine,
Dine Dragomire
Cel cu barba neagra
Și cu mintea-ntreagă
Cojocel de miel
Și mintea de om.
Nu dau pe Voica
Sirioara ta
Fecioreaua mea
În cea Nadolie¹
Cea țară pustie
De und-să mai vie.

- Da-o mamă, dă-o
Că eu mai mă leg
Mândru legământ
Pe-o pală de vânt
Și-un pumn de pământ.
Iarna s-o aduc
Iarna de cinci ori
Că sânt sărbători
Iarna mi-e geroasă
Oamenii prin casă
Și Voica mireasă.
Vara de trei ori
Că sânt lucrători
Vara mi-e văroasă
Oamenii la coasă
Și Voica mireasă.

De ce mi-ș facea
Pe mă-sa-nșela
Pe Voica mi-o da
În cea Nadolie
Cea țară pustie
De und-să mai vie.

Voica cum pleca
În sat le intra
Ciuma grabnica
Cea despletita
Cea uricioasa
Legăiori ce-mi rămânea
Doamne, toți că mi-ș murea
Puișorii ei
Puișori de zmei
Pe la căpătâie
Cioburi de tămâie.

Baba-i-ngropa
Și mi-i pomenea
Și mi-i tămâia
La Din ajungea
Și mi-ngenuchia
Și mi-l blestema.

- Dine,
Dine Constandine
Legăior dintâi
Cel cu barba neagră
Și cu mintea-ntreagă
Cojocel de miel
Și mintea de om
Maică!
Fieru și oțălu
Tot să ruginească
Trupșorelu tău
Să nu putrezească
Că m-ai înșelat
Pe Voica de-am dat
În cea Nadolie
Cea țară pustie
De und-să mai vie.

Blestemu de mumă
Ca boala de ciumă
Blestem se prindea
Și Din auzea
Pământ nu răbda
Și rugă-nălța.

- Doamne,
Stâlpu de la cap
Fă-mi-l cal de lemn
Să scap de blestem
Pânza dupe ochi
Fă-mi-o ipingele²
Să-ncalec pe ele
Să sap de blesteme.

Domnul auzea
Ruga-i-mplinea
Și Dine ieșea
Mormântu-i crăpa
Calu-ncăleca
La Voica pleca.

Prin sfinte-ntunerici
Prin sfinte biserici
În cea Nadolie
Cu Voica să vie.

Acolo-ajungea
Nuntă să nuntea
Lăutari la masă
Nașu sta prin casă
Și Voica mireasă.
Dine ce-mi făcea
Pe cal o punea
Și cu ea pleca
Prin negre-ntunerici
Prin sfinte biserici
La valea frumasă
Aproape de casă.

Mergeau ce mergeau
Voica-l întrebau
- Dine Constandine,
Nene Dragomire
Verde siminoc
Trupșorelul tău
Miroase-a om mort.
- Soru-mea Voica
Nu te speria
Că eu am plecat
Ploaia m-a udat
Cal de lemn mult
Vântu m-a bătut
Păru mi-a căzut
De aia sânt așa.

Mergeau ce mergeau
Paseri le cântau
- Țurțurliu uliu
Țurțurliu uliu
Țurțurliu uliu
Duce mort pe viu
Duce mort pe viu.
- Nene Constandine,
Nene Dragomire
Aste păsărele
Ce cântă cu jele
Ce să fie ele?
- Soru-mea Voica
Nu te speria
Că nu-s păsărele
Și sânt suflețele
Păsări albe sânt
Cei care-au murit
Cu corp și lumină
Cu slujba creștină.

Mergeau ce mergeau
Acas-ajungeau
La valea frumoasă
Aproape de casă.
Din descăleca
Din gură zicea
- Soru-mea Voica
Uite poteceaua
Uite căscioreaua
Eu mai prididesc
Cal să-mi priponesc
Trup să-mi odihnesc.

Cărarea i-o da
Și Voica pleca
Acas-ajungea
Din poartă striga.
- Mamă, mama mea
Deșchide ușa
Că io sânt Voica
Fecioreaua ta.
- Fugi ciumo de-aci
Nu mă ispiti
Că m-ai ispitit
De m-ai prăpădit
Că astăzi ori mâine
Mă iei și pe mine.
- Mamă, mama mea
Deșchide ușa
Că io sânt Voica
Fecioreaua ta.
- De ești tu Voica
Găuresc ușa
Bagă-ți cosița.
Ușa găurea
Cosița-și băga
Mă-sa mi-o vedea
Și mi-o cunoștea
Ușa-i deșchidea
Și se bucura
Și mi-o-mbrățișa
Și mi-o săruta
Domnul le vedea
Și stei³ le făcea.

Basul și cu toba mare

La orice piesă bună care vrea să stea-n picioare
E musai să se audă basul și cu toba mare.
La orice discotecă de la sat, oraș sau mare
E musai să se audă basul și cu toba mare.

Mă duc să caut un loc să mă arunc în cap
Să scap de trac, să-mi fie bine
Și să sar în sus pe difuzoare
Când se-aude1 tare... basul și cu toba mare...

Refren (x4) :
Basul și cu toba mare...

Sunt multe fete bune care au și părul mare,
Sunt și mai multe fete care-l poartă pe picioare,
Dar cele mai multe fete și-l păstrează între picioare,
Îl flutură și-l usucă basul și cu toba mare.

Și sare, munți de sare în aer,
Și moare orice nas, oricât ar fi de tare,
Umezeala de canal, mirosul fatal...
Îmi intră în creier, și devin un animal.

Mai dau volum la bas, îmi dă sângele pe nas,
Și aștept adrenalina să mă bage în extaz,
Creierul cedează, mușchii se încordează,
Inima-mi pompează tare...

Refren (x4) :
Basul și cu toba mare...

La orice piesă bună care vrea să stea-n picioare
E musai să se audă basul și cu toba mare.
La orice discotecă de la sat, oraș sau mare
E musai să se audă tare basul și cu toba mare.

Refren (x4) :
Basul și cu toba mare...

Bagă basul, bagă tare,
Tare, ascultă tare
Tare, dă mai tare, tare...

  • 1. acordul corect: se aud

Romanța mea

Romanța mea de despărțire
Ți-o cânt acum cu lacrimile-amare ;
Mi-e inima cernită de mâhnire
Și eu plângând : 'De ți-am greșit, îți cer iertare'.

Îmi pare rău că plec de lângă tine
Și-n urma mea îți las poate tristeți...
Dacă-ntr-o zi te vei gândi la mine,
Atâta vreau : ce-a fost să nu regreți...

Romanța mea de despărțire
Ți-o vor cânta pe înserat Zefirii,
Și peste ea s-o-ngroape-n amintire,
Încet, încet 'S-or scutura toți trandafirii'.

~ ~ ~

Romanța mea vei auzi-o
Poate din nou, într-un amurg de toamnă ;
Romanța mea, romanța de adio,
Te va întreba : 'Îți mai aduci aminte doamnă ?'

Îți mai amintești de prima noastră seară,
Când ne-am ales pe cer o mică stea ?
Pe undeva plângea parcă-o vioară
Când eu ți-am spus că 'Ești iubirea mea...'

Romanța mea vei auzi-o,
Mă vei chema poate din amintire ;
Voi plânge iar, dar îți voi spune-adio...
E greu s-o fac din nou 'Din cioburi de iubire'.

A dracului noapte mică

Foaie verde și-o sipică, Leano
Foaie verde și-o sipică, Leano

A dracului noapte mică
Ziua pe șosea m-apucă, Leano
Ziua pe șosea m-apucă,
Venind de la ibovnică, Leano

Când m-apucă pe la puica, Leano
Când m-apucă pe la puica, Leano

Trece noaptea ca nimica
Și m-ajunge ziulica, Leano
Trece noaptea ca nimica
Și m-ajunge ziulica, Leano

I-auzi...

De-ar fi noaptea-n trei conace, Leano
De-ar fi noaptea-n trei conace, Leano

M-aș duce și m-aș întoarce
Ca puișoru-n găoace, Leano
M-aș duce și m-aș întoarce
Ca puișoru-n găoace, Leano

Dar mi-e noaptea-ntr-un conac, măi Leano
Dar mi-e noaptea-ntr-un conac, măi Leano

Că din ușe până-n prag
Și n-am mândro ce să-ți fac, mă Leano
Ies din poartă până-n prag
Și n-am mândro ce să-ți fac, măi Leano

Pseudofabulă

Într-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care țară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu știu care pat,

Mititel cât un cercel
Stă pitit un șoricel
Tremurând bietul de el
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat

Nici prea mare dar nici mică
Stă pitită o pisică
Tremurând și ea de frică
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat

Terminând de ros un os
Şade-șun câine zdrențuros
Tremurând și el fricos
Fiindcă-aflse dintr-o carte

Că-ntr-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat

Fără vreun dinte ros
Şadeș-un lup foarte nervos
Tremurând și el vârtos
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat

Cu piedica puștii trasă
Şadșe o vânătoreasă
Tremurând cu tot cu casă
Fiindcă-afase dintr-o carte

Că-ntr-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat

Mititele cât un cercel
Stă pitit un șoricel.

Mă suii pe dealu' Cernii

Foaie verde firu' ierbii
Mă suii pe dealu' Cernii
Lino, Leano
La mândra cu ochiii negri
Lino, Leano
M-a mâncat, mânca-o-ar viermii

Mânca-o-ar viermii și dracii
Mânca-o-ar viermii și dracii
Lino, Leano
Că mi-a băut polii¹ și francii²
Lino, Leano
Că mi-a băut polii și francii

Cine trece pe răzor

Foaie verde de-un mohor, mă Leano, Lenuța mea
Foaie verde de mohor, mă Leano, Lenuța mea
Cine trece pe răzor mă, Lino, Leano
Ionel cântă de dor, măi Leano.

Taci Ionele, nu cânta, mă Leano, Lenuța mea
Taci Ionele, nu cânta, mă Leano, Lenuța mea
Că te-aude maică-mea mă, Lino, Leano
Și ne strică dreagostea, măi Leano.

Foaie verde trei costrei, mă Leano, Lenuța mea
Cine vine nu-l mai iei, mă Leano, Lenuța mea
Ionel cântă din frunză, Lino, Leano
Mândra-i toarce pentru pânză, Leano
Ionel cântă din frunză, Lino, Leano
Mândra-i toarce pentru pânză, Leano.

M-aș iubi cu tine, Floare

M-aș iubi cu tine Floare, of și d-aoleu
Dar mi-e Săptămâna Mare, of și d-aoleu
Of, of, sărbătorile-au venit, mă
Of, of și noi nu ne-am mai iubit.

Săptămâna Mare trece, of și d-aoleu
Vii la neica de-ți petrece, of și d-aoleu
Of, of, să-i dau murgului grăunțe
Of, of și ție să-ți dau gurițe.

Zii...

Vino neicuță călare, of și d-aoleu
Vino pe sub prânz la mare, of și d-aoleu
Of, of, să-i dau murgului grăunțe
Of, of și ție să-ți dau gurițe.

Gurițe și plăcințele, of și d-aoleu
Cum îi plac mândruliței mele, of și d-aoleu
Of, of, gurițe și plăcințele
Of, of, cum îi plac mândruliței mele.

Of, of, la colțuri cu zorzonele
Of, of, la colțuri cu zorzonele

Pagini