Căutare versuri

Număr de rezultate: 48788

Sticla

Sticla asta e (țoc) iubita ideală,
Iubita ideală, pe care nu vreau s-o văd goală. (cioc)
Ea nu mă ceartă (țoc), ea nu mă înșală.
Ea nu face crize (cioc), ea n-are nicio boală.

Sticla asta e (țoc) iubita mea preferată, (țoc)
Iubita mea preferată (țoc), care mă îmbată.
Pot s-o fac bucăți, (cioc), ea nu va fi jignită,
Sticla asta e (țoc) iubita mea favorită.

Pot să-i fac orice, ea rămâne lângă mine,
Când mă simt mai singur, mă face să mă simt mai bine.

Sticla asta e (țoc) iubita principală, (țoc),
Iubita principală, care n-are nicio școală.
Ea nu mă bate la cap, (cioc), ea nu mă cicălește,
Numai iubita asta sunt sigur că mă iubește.

Alcoolule iubit, ce bine că m-ai găsit !
Planeta e mare... și totuși ne-am întâlnit.

Sticla asta e (țoc) iubita ideală, (țoc),
Iubita ideală, pe care nu vreau s-o văd goală. (cioc)
(de mai multe ori)

Moș Crăciun

Moș Crăciun, ciuuun...
Vreau să-ți cer... ceva bun.
Imediat îți spun:

Vreau să am voie să mă joc în noroi,
Vreau să am voie să iau nota doi.

Vreau un ochi de sticlă și un ochi de crocodil,
Vreau să am, o zi, mămica de la alt copil.

Vreau să zbor deasupra unui cuib de cuci,
Vreau ciocolată cu cremă de papuci.

Vreau păpușă Barbie cu limba scoasă,
Vreau creion să-mi scrie singur temele de casă.

Vreau să am păr lung și mov,
Vreau să am o vilă la Snagov.

Vreau să nu mai fiu cuminte,
Vreau să mă fac președinte.

La la la la la la la... la !

Vreau să fac parte dintr-o sectă,
Vreau să am o dantură perfectă.

Vreau în Balta Albă să fac trafic de tutun,
Vreau să cânt manele de Crăciun.
____

Vreau ca toată lumea să danseze din buric,
Vreau să fac un cântec fără să-l complic.
____

Vreau să mă joc cu porci mistreți,
Vreau să mă pot cățăra pe pereți.

Vreau să mănânc un borcan cu lipici,
Vreau să stea părinții mei doar la servici.1

Moș Crăciun, ciuuun...
Dacă nu faci tot ce-ți spun,
Mă răzbun !

La la la la la la la la la la la la la la !

  • 1. (standard) serviciu

La sfarsitul luminii

La sfârşitul luminii
Trâmbiţa-vor îngerii
La mulţi ani, la mulţi ani
Trâmbiţa-vor îngerii

Din patru colţuri de lume
La tot omul pe-al lui nume
La mulţi ani, la mulţi ani
La tot omul pe-al lui nume

Să iasă la Judecată
Morţii cu cei vii deodată
La mulţi ani, la mulţi ani
Morţii cu cei vii deodată

Judecata-i mare bice
Domnii şi-mpăraţi or plânge
La mulţi ani, la mulţi ani
Domnii şi-mpăraţii-or plânge

Cum om sta şi ne-om uita
Noi nu ne-om răscumpăra
La mulţi ani, la mulţi ani
Noi nu ne-om răscumpăra

Nici cu aur, nici cu-arginţi
Numai suflet drept şi sfânt
La mulţi ani, la mulţi ani
Numai suflet drept şi sfânt

Pă cei buni unde i-or pune
Nu-i judecă după nume
La mulţi ani, la mulţi ani
Nu-i judecă după nume

I-o judeca cu dreptate
Pă oricare după fapte
La mulţi ani, la mulţi ani
Pă oricare după fapte

La binele din început
Unde-o fost Adam de mult
La mulţi ani, la mulţi ani
Unde-o fost Adam de mult

Pă cei răi unde i-or pune
Nu-i judecă după nume
La mulţi ani, la mulţi ani
Nu-i judecă după nume

Judeca-i-or ca pă-o piatră
Lumina să n-o mai vadă
La mulţi ani, la mulţi ani
Lumina să n-o mai vadă

La mulţi ani, la mulţi ani
Numai noapte-ntunecată!

Sărbătorile au venit

Refren:
Sărbătorile au venit
Deschide ușa mamă
La tine mă întorc cu drag
În fiecare iarnă

Sărbătorie au venit
Fii mamă bucuroasă
Nu m-ai văzut de-atâta timp
Dar azi mă-ntorc acasă
Nu m-ai văzut de-atâta timp
Dar azi mă-ntorc acasă

        Noi mereu de sărbători
        Venim cu Moș Ajunul
        Ne adunăm frați și surori
        Să-ntâmpinăm Crăciunul

{Refren}

        E sfânta noapte de Crăciun
        Și-mi simt mama aproape
        Pe cei dragi care nu mai sunt
        Și pe cei de departe

{Refren, 2x}

Orbii

S-au strâns orbii în pădure,
Numărând bastoane albe,
Cădeau jos coaptele mure,
Și-și făceau din mure salbe.

Cădeau jos coaptele mure,
Și-și făceau din mure salbe.

Doamne, vezi-i cum se scaldă
Toți în negru întunecos,
Bezna lor le pare caldă,
Și blestemul de folos.

Bezna lor le pare caldă,
Și blestemul de folos.

Ce folos că nu sunt oarbă
Și că văd al lor prăpăd
Cu privirea-mi ce stă roabă
Albului ce-am vrut să văd ?

Cu privirea-mi ce stă roabă
Albului ce-am vrut să văd...

Să văd ce frumos simțim,
Să văd că toți ne mințim,
Să văd ce, urâtul lor ?
Aș orbi, dar ei nu vor,
Aș orbi, dar ei nu vor,
Aș orbi, dar ei nu vor.

Trei galoși

Trei galoși vorbeau semeț
Despre ce-au făcut în viață,
Doi din ei, frumoși la față,
Ultimul, bătrân și creț,

Se-ntreba cu voce gravă
De ce frățiorul său
N-a ajuns ca el, epavă,
Și că ce a fost mai rău
A pornit de la-nceput
Că... croiala a fost făcută
De un om nepriceput.

Și că el galoșul stâng
Ar fi mers pe laba dreaptă.
Nu pe stângul cel nătâng,
Unde urci treaptă cu treaptă.

Dar gândind mai pe-ndelete,
El găsi vina cea mare
Lui, băiatului cu plete,
Fiindc-avea două picioare.

Ambele ne'mperecheate
Cu idei prea diferite,
Fiecare într-o parte,
Mersului fiind sortite.

Na, na, na, na,
Na, na, na, na,
Na, na, na, na, na, na, na, na...

Imposibila nuntă

Munţii mei duhovnici au intrat în ceaţă
Clopote bătrâne bat pe mănăstiri
Când miroase-a iarnă, nunţile îngheaţă
Pentru noi, lunateci, imposibili miri.

Vin să ţi se-nchine vânturi şi dihanii
Viscolul asupra-mi cade ca un lat
Şi ţi-aş face nunta cu un sat de sănii
Şi cu felinare şi cai înstelaţi.

Îmbracăte-n alb prea fumoasă mireasă
Aşa se cuvine în drama ce-o joc
Pe urmă plecam fiecare acasă
Şi munţii vor pune misterul la loc.

Pân să se întâmple tu vei fi căruntă
Mie o să-mi vină cea din urmă zi
Şi va fi şi-aceea tot un fel de nuntă
Şi-mi vei duce grija şi te voi iubi.

Ţi-am adus mireasă, munţii mei cu noapte
Nunţi de animale se petrec în munţi
Codrii de miresme şi păduri de şoapte
Ele sunt salonul ne-ntâmplatei nunţi.

Lumânări de nunta ţin în labe urşii
Lupii suflă-n focul stânelor pustii
În rostogolire ne unesc obarşii
Nu-mi vei fi mireasă, mire nu-ţi voi fi.

Te invit la nunta dulce si albastră
Unde zurgălăii scot argint din toţi,
Ce păcat că totuşi nu e nunta noastră
Ce păcat că morţii i-am fost dat ca soţ.

Blues de dragoste

Te mai cuprind la rădăcină,
Te-mbrătişez pe sub pământ.
Nu-s vinovat, n-ai nicio vină
Că ramurile ni s-au frânt.

Urechea mea nu mai aude
Ce mai întrebi, ce mai suspini.
Fusesem neamuri şi-am fost rude,
Si am rămas doar doi străini.

Cum pomii sparg pe străzi asfaltul,
Să caute femeia pom,
Adâncul poate tot ce-naltul
Nu îngăduie nici unui om.

Te-îmbraţisez prin rădăcină,
Te regăsesc la infinit,
Dar vai, te simt aşa străină,
Ce pom uscat ai devenit !

Şi fiecare în alta parte
Înalţă ramuri, crengi de flori.
Şi-i între noi atăta moarte,
Că nici nu poţi real sa mori !

Mă mai saluţi cu câte-o frunză,
Te mai salut cu nişte spini,
Dar viaţa noastră e ascunsă
În disperate rădăcini.

Vor trece ere curioase
Si ne-or găsi cum am fost buni,
Cu nervi, si radăcini si oase,
În nişte mine de cărbuni.

Eu port armură si tu haină,
Şi crengile între noi s-au frânt,
Şi atât ne mai iubim in taină,
Pe patul nostru sub pământ.

Acum poţi fi a orişicărui,
Dar eu, când toamnei te înclini,
Nu un buchet de flori îţi dărui,
Ci un buchet de rădăcini.

Țânțarii

- Ni...
    - Ni...
         - Ni...
- Vai
    - Vai...
         - Vai...
- Ni...
- Ce mulți îs, amu-i bai.

- Ni, unu'...
     - De ce dai ?
- Ș-încă unu', Și-ncă...
     - Stai !
- Ioi, mă, ni, câți vin !
- Hi, poate că au venin.

(Amândoi : ) Să ne depărtăm puțin !
(Din off : ) Să ne depărtăm puțin !

- Niii...
     - Să nu mă pălești,
Că de-ți dau una și eu,
Uiți să mai vorbești.

- Nii...
- Eu te-am avertizat.
Da' vezi, nu am ceva aicea? Că mi s-o umflat.

- Eu ți-am zis că te tot pișcă, dar tu nu mă crezi,
Că n-aș da degeaba-n tine. Vezi ?

- Ni, că trece-un prinț,
- Tu, tu vrei să dai în mine, și tot timpul minți.

- Nu, mă, ni, mă, ce faci, ni-i omori ?
Ăștia care-s morți pe jos parcă îs covor.
- Dă în ăsta, dă acuma, dă că-s pregătit,
Tu, dar nu da chiar așa, că m-ai învinețit.

Ni, la ăsta, ni, ce tare, ni ce s-o lipit,
Tăt m-am murdărit.

- Iui, iui, iui, și pe tine îs destui,
Iui, iui, iui, uite, ăla are pui,
Iui, iui, iui, cred că am călcat pe-un cui,
Iui, iui, iui, tu, tu n-aveai un cucui ?
Unde-i prințul ?

     - Nu-i.

Cel mai frumos cadou

Credeam ca daca voi pleca
Te voi putea uita
Dar orisicare alegeam
La tine ma intorceam

As vrea sa iti marturisesc
Cat de mult imi este dor
Bradul sa-l impodobesc
Dar fara tine n-are rost

Vreau sa-mi fii din nou
Cel mai frumos cadou
Aproape sa te am
In fiecare an
Vreau sa-mi fii acum
In seara de Craciun
Tot ce am mai bun
Esti tu

Stele albe bat in geam
Mi-e dor cum le priveam
Eram atat de indragostiti
In brate ne tineam

As vrea acum de sarbatori
Sa dam timpul inapoi
Farmecul acestei nopti
Sa-l traim iar in doi

Vreau sa-mi fii din nou
Cel mai frumos cadou
Aproape sa te am
In fiecare an
Vreau sa-mi fii acum
In seara de Craciun
Tot ce am mai bun
Estï tu

Vreau sa-mi fii din nou
Cel mai frumos cadou
Aproape sa te am
In fiecare an
Vreau sa-mi fii acum
In seara de Craciun
Tot ce am mai bun
Estï tu

Vreau sa-mi fii din nou
Cel mai frumos cadou
Aproape sa te am
In fiecare an
Vreau sa-mi fii acum
In seara de Craciun
Tot ce am mai bun
Estï tu

Estï tu

Iau cu mine

E loc pentru toți în acest amfiteatru
Problemele-s departe hai și tu cu noi în cadru
Nu stresezi, nu ești stresat, ești relaxat
Vreau pentru o secundă să transmită orice undă
Și gândirea cea profundă să iasă la iveală
Că degeaba se afundă
E valabil și la tine să ieși din mulțime, nu-ți fie rușine
Cuvântul îți aparține, ești liber
Nu gândi la rece că nu ești după gratiile de fier
Dacă acum simți ce simt eu înseamnă că nu știi ce-i în capul tău
Totul se învârte în jur că așa vrea galaxia
Mă separ de toate legile da n-am să fac prostia

Visul meu, instantaneu mă duce spre apogeu
Iau cu mine toată lumea poți să vii că e calumea

Nu fac servicii nimănui, nu mă mai mișc de aici nici ca să bat un cui
lasă grijile și problemele uită-le e vreme de-nflorit floricelele
Stau în pat relaxat, caut filme la tv
Da-i mai tare filmul propriu si o muzică d-asta
După o multă hărnicie merităm și foițe
Poți să scrii pe ele tot ce te doare
Uite vine domnișoara ca să ne înveselească
Nu trebuie nici să bea nici să se răcoarească
Vrea să încălzească atmosfera cu parfumul ei
Și mă lasă în voia mea că așa-i cu trei femei

Visul meu, instantaneu mă duce spre apogeu
Iau cu mine toată lumea poți să vii că e calumea

No-No

Am dureri de cap, nu stiu ce sa imbrac
Ochii imi sclipesc ciudat
Pletele-mi desfac, mi le-am ondulat
Si obrajii iam fardat
Merci, asta o să ti-o spun
Seară de-un zece bun

Chorus:
Cind dansăm de sărbători
Seara capătă culori
Suntem într-o joacă plină de fiori
Iar atunci cînd mă privesti
Iarăsi numele-mi cersesti
Esuezi mereu dar nu-s de vină eu…
No , no

Am iesit din bloc, nu pot sta pe loc
Sunt de parcă într-un joc
Astăzi vin tîrziu si părintii stiu
Griji nu-mi fac , petrec pe plac
Merci, asta vreau să ti-o spun
Seară de-un zece bun !

Chorus:
Cind dansăm de sărbători
Seara capătă culori
Suntem într-o joacă plină de fiori
Iar atunci cînd mă privesti
Iarăsi numele-mi cersesti
Esuezi mereu dar nu-s de vină eu…
No , no

Bridge:
But I can’t stand my appetite
When I keep waitin’ for this night
I have a mess inside my mind
And this all makes me so much blind
Maybe I’ll meet that little prince
And I’ll find what it really means
When you know you will get the first kiss of love
Lookin’ to the sky above

When we’re dancing with the guys
They are shooting with their eyes
It’s a funny ,it’a nice time spendin’ together
An everlasting game
He is tryin’ to get my name
But the answer is the same
It’s not a surprise
No, no

So Cold

Versul 1:
Lumea are probleme, omule, trebuie să faci ceva în privinţa asta
Vorbeşti despre mine ca şi cum...
Ca şi cum tu mă cunoşti,ca şi cum...
E amuzant, omule, merg la culcare şi râd de asta
Nici măcar nu mă mai deranjează
Ascultă...
Sunt momente ca acestea în care simt regrete
Când trebuie să muncesc pentru un cec fără valoare ce nu plăteşte nimic
N-am terminat niciodată şcoala, la ce te aşteptai ? Să fiu cool ?
Da ? Nu ? Nu prea cred
'Întoarce-te la şcoala', îmi spun ei
Dar dacă mă voi afunda ?
Vei fi acolo să mă salvezi ?
Nu prea cred
Aşa că te rog salvează discuţia pentru altcineva
Simt că ar fi trebuit să fiu altcineva
Dar la naiba, nu sunt
Sunt blocat în acest colţ al iadului
Am eşuat în a triumfa aşa că mă las să mă descompun
Mi-aş fi dorit să fiu un avort dar mi-e teamă că nu
Pentru o porţiune din viaţa mea sunt fericit că sunt aici, restul e o pată neagră
'Cred că totul va fi în regula'
Cred că nu !
Îmi urăsc viaţa, pariez că şi tu ţi-o urăşti
Dar care-i motivul pentru care eşti atât de mizerabil ?
Oamenii îţi spun să fii pozitiv, cum iei asta ?
Când tot ce-i în jur e negativ şi tu nu poţi lua o pauză

Refren:
De ce simt în felul ăsta ?
Am spus de ce simt în felul ăsta ?
Vezi, am prea multă greutate pe umeri
Câtă greutate să mai pot lua ?
Cum poţi să fii atât de rece ?
Omule sunt sătul şi obosit de toate porcăriile astea de care sunt legat
Cum poţi să fii atât de rece ?

Versul 2:
Denace e cool, nu-i asculta pe ei
Sunt doar invidioşi pe tine
Înnebunesc că faci ceva mai bun decât ei
Jur că eşti grozav, la naiba cu ce cred ei
Pot toţi să sugă o ****
Sugătorii mor, ei toţi duhnesc
Ei sunt defecţi, nu îi lua personal
Asta e lumea în care trăim
Pete de ra**t si urină
Probleme complexe cu stima de sine
Aşa că te urăsc pentru a se ridica pe ei
Şi să-şi facă singuri senzaţia că sunt speciali
Înţelege că tu eşti acolo sus
Sus unde ? Sus aici !
Nimeni nu mă poate atinge aici
Nenorocitule, tu eşti un nebun
Nu eşti un laş, eşti mai nebun decât aceste gunoaie
Aşa că încetează să îţi mai pară rău de tine
Ştii că ei sug o p***
Eşti mult mai mare,funcţionezi la un nivel diferit
Eşti ceva cu o tonă mai mare
Limba ta e otrăvitoare
Abilităţile tale sunt enorme
Ştii asta ? Aşa că dă-o naibii, nu-i asculta pe acei proşti

Refren:
De ce simt în felul ăsta ?
Am spus de ce simt în felul ăsta ?
Vezi, am prea multă greutate pe umeri
Câtă greutate să mai pot lua ?
Cum poţi să fii atât de rece ?
Omule sunt sătul şi obosit de toate porcăriile astea de care sunt legat
Cum poţi să fii atât de rece ?

Versul 3:
Lumea e un loc rece, omule
Nu poţi renunţa,dacă renunţi te poţi numi deja mort
Înţelegi ce spun ?
Deci continuă să te mişti
Nu lua toate rahaturile personal,
Nu-i lăsa să te ajungă
Nu-i lăsa să ia ce ai mai bun, omule
Mă uit spre ţinta mea şi merg înainte
Ştiu că dacă mă opresc acum dovedesc că nu sunt bun
Iar cei ce mă urăsc câştigă
Nu voi lăsa asta să se întâmple din nou
Sunt un luptător, o lumină
Voi lupta până abdic
Iau o pauză să îmi leg din nou firele
Sunt Robocop întors din morţi
Petrecerea nu se încheie pâna nu voi putrezi
Ştiu că sunt bun, n-am nevoie ca oamenii să-mi spună asta
Nici măcar şcoala care m-a luat înapoi
Îmi poţi spune că sunt un eşec
Şi îţi voi bate în cuie sicriul
Îţi voi atenua imaginea
Sunt flămând şi e nebunesc cum continui să manânc fără să respir
Sau cum beau un amestec între respiraţii pe care abia îl înghit
Ori nişte apă care să spele acest gust amarnic
Mă întreb dacă ar putea cineva să vorbească
Omule, pierd fiecare legătură pe care o mai am cu credinţa mea
Fiindcă sunt atât de tânăr dar nicio îndoiala de înregistrare în farfuria mea
Jumătate din nenorociţii ăştia nici măcar nu mă văd
Cealaltă jumătate vor să fie în locul meu
Cei care nu mă cunosc nu ştiu cât de uşor fac beat-urile
Omule,sunt nebun,nu pot înţelege
Spune planetei să-mi sărute fundul

Refren:
De ce simt în felul ăsta ?
Am spus de ce simt în felul ăsta ?
Vezi, am prea multă greutate pe umeri
Câtă greutate să mai pot lua ?
Cum poţi să fii atât de rece ?
Omule sunt sătul şi obosit de toate porcăriile astea de care sunt legat
Cum poţi să fii atât de rece ?

Suntem aici

Clopotul bate şi e fum în munţi
Să anunţe urgia ce vine din stepe
Bătrâni şi femei fug în codrii cărunţi
Bărbaţi-s pe cai şi se adună în cete

Viaţă sau moarte strigă vitejii
Şi chiuind săbii flutură-n vânt
Trup lânga trup, stau românii alături
Zid ca să facă ţării jur împrejur

Doamne vine iaraşi urgia
Se adună şi oastea creştină
De-ar fi să pierim toţi în luptă
Mai bine în pământul țării decât un sclav (2x)

Suntem aici suntem nemuritori
Au venit peste noi hoții din patru zării
Am rămas aici ca şi Munţii Carpaţi
Cu râul şi rămul mereu am fost fraţi (2x)

Păgânii strigă privind către cer
Dar oastea creştină e zid neclintit
Răpuşi câte unul pe capete pier
românul nu iartă pe cel nepoftit

Viaţă sau moarte strigă vitejii
Şi chiuind săbii flutură-n vânt
Trup lânga trup stau românii alături
Zid ca să facă ţării jur împrejur

Doamne vine iaraşi urgia
Se adună şi oastea creştină
De-ar fi să pierim toţi în luptă
Mai bine în pământul țării decât un sclav (2x)

Suntem aici suntem nemuritori
Au venit peste noi hoții din patru zării
Am rămas aici ca şi Munţii Carpaţi
Cu râul şi rămul mereu am fost fraţi (2x)

Suntem aici la răscruce de vânt
Credinţa ne ţine să nu pierim
Pământul nostru va fi doar mormânt
Pentru toți hoții ce nu-i dorim

Viaţă sau moarte strigă vitejii
Şi chiuind săbii flutură-n vânt
Trup lânga trup stau românii alături
Zid ca să facă ţării jur împrejur

Doamne vine iaraşi urgia
Se adună şi oastea creştină
De-ar fi să pierim toţi în luptă
Mai bine în pământul țării decât un sclav (2x)

Suntem aici suntem nemuritori
Au venit peste noi hoții din patru zării
Am rămas aici ca şi Munţii Carpaţi
Cu râul şi rămul mereu am fost fraţi (2x)

Suntem aici!

Crezi in tine

Cade in ochii mei durerea ta, dar o voi alunga
Nu mai plange, sunt aici
Dar daca simti ca lumea te-a uitat
Ca viata va ingheta iati caldura din inima mea
Curajul tau, e crezul meu,
Si stiu ca poti sa treci prin tot ce-i mai greu
Iubirea ta, din noi va castiga

Crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi, cu totii,
Vom lupta pentru viata ta,
Crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi, ascultati inima
Ea te va invata
Cum sa lupti pentru un vis
Pentru un lucru, si sa repari
In viata tot ce-i rupt

Sii, sa crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi, ca sti ca poti luptaa
Poti lupta aa aaa aaa a
Sti ca poti lupta aa aa aa aa
Doar crezi in tine

Toate ranile se inchid usor
Atunci cand iti este dor
Si cei dragi sunt chiar aici
Simti puterea imbratisarilor
Lumina stelelor, te invata sa rezisti
Curajul tau, e crezu meu,
Si stiu ca poti sa treci prin tot ce-i mai greu
Iubirea ta, prin noi va castiga
Trebuie doar saaa
Crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi
Cu totii vom lupta pentru viata taaa
Crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi, asculta-ti inima
Ea te va invata,
Cum sa lupti pentru un vis, pentru un lucru
Siii, sa repari in viata tot ce-i rupt
Sii, sa crezi in tine, crezi in noi
Ca florile in ploi, ca sti ca poti lupta
Poti lupta aa aaaa aaa
Sti ca poti lupta aaaa aa aa
Doar crezi in tïne

Cine eşti?

Câte clipe frumoase am petrecut
Era aşa frumos la început..
Dar s-a schimbat tot ce a fost frumos
Când tu ai plecat.
Toate visele le-am alungat şi m-am întrebat

Cine eşti?! Ce destin te-a adus în viaţa mea?
De ce plângi si astepti sa m-auda cineva?
Oare pot să te aştept până ajung la infinit?
Număr clipele şi pare că de 10. 000 de ori te-am regasit.

N-au fost stopii de ploaie pe chipul tău,
Erau doar lacrimi din sufletul meu.
Eu te iubeam
Nu doream să ştiu de ce ai plecat.
Singur am rămas mult prea curând şi m-am intrebat?

Cine eşti? Ce destin te-a adus în viaţa mea?
De ce plângi si astepti sa m-auda cineva?
Oare pot să te aştept până ajung la infinit?
Număr clipele şi pare că de 10. 000 de ori te-am regasit.

Cât mi-am dorit ca cel mai adânc secret al meu să-l ştii numai tu.
Ţi-am dăruit tot ce-am putut
Şi te-am iubit

Cine eşti?! Ce destin te-a adus în viaţa mea?
De ce plângi si astepti sa m-auda cineva?
Oare pot să te aştept până ajung la infinit?
Număr clipele şi pare că de 10. 000 de ori te-am regasit.

Cine estï?

Macarale

Zeci de blocuri
Râd în soare, argintii,
Zeci de blocuri
În zori de zi.

Suie agale,
Pe albastrele cărări,
Macarale suie în zări,
Neîncetat, până-nserat.

Uite brațul lor de fier
Cum ridică până la cer
Zeci de blocuri,
Un cartier.

Auzi, cântă voios
O mândră fată,
Cântul ei cel nou
A curpins zarea toată.
Vrăjit, mă uit la ea,
La mâna-i mică
Ce ridică în cer
Cea mai grea macara.

Macarale
Râd în soare, argintii,
Macarale,
În zori de zi.

Suie agale
Pe albastrele cărări,
Macarale
Suie în zări.

O macara, încetinel,
Mi-a adus un bilețel,
Îl prind iute și-l citesc:
„Spor la lucru !
Și te iubesc !”

Macarale
Râd în soare, argintii,
Macarale,
În zori de zi.

Suie agale
Pe albastrele cărări,
Macarale
Suie în zări.

O macara, încetinel,
Mi-a adus un bilețel,
Îl prind iute și-l citesc:
„Spor la lucru !
Și te iubesc !
Și te iubesc !
Și te iubesc !
Și te iubesc !”

Ochiul inimii

A fost, cînd nu era, și cînd era nu a mai fost
Cînd cerul și pămîntul se-ntîlneau,
Omul atingea cerul cu mîna
Și stele-i cădeau în poală

Poarta făpturilor, din miez de soare, să coboare
Prin rac să intre-n felul firii omenești
Și poarta cerului, din miez de ger
Prin corn să se ridice-n firea vidului neant

Din trecut ce nu mai e,
Și viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veșnic,
Ochiul ascuns întoarce
Și ia în stăpînire timpul întreit

Roua celestă deșteaptă
Simțul eternității în grota inimii,
Și ce-a de-a șaptea rază
Trezește ochiul cosmic

Înșiră-n șir, și oprește cu oprire
Înșiră-n șir, și oprește cu oprire

Din trecut ce nu mai e,
Și viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veșnic,
Ochiul ascuns întoarce
Și ia în stăpînire timpul întreit

Stăpîn al Regimului Vegetal
Rege peste Regnul Animal
Domn în Tărîmul Mineral
Între foc, pămînt, apă și aer.

Adună ce e împrăștiat,
Găsește vorba împietrită,
Pînă vei muri și vei învia
Slăvit, iubit și puternic
În cele trei lumi.

Inel, inel de aur

Inel, inel de aur
Ah, cu piatra la mijloc, aoleu
Eu te-am iubit copila
Dar n-ai avut noroc

Inel, inel de aur,
Ah, cu piatra luminoasa, mai
Eu te-as iubi copila
Parintii nu ma lasa

Adio, draga Nelo
Eu plec, se face seara
Dar vezi ca lacramioara
Sa nu-ti mai curga iara

Ca lacrima ce-ti curge
Din anii tineretii, aoleu, mai
Nu este alinarea
Ci intristarea vietii

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Astă seară să dansezi numai cu mine

Astă seară să dansezi numai cu mine
Lin purtați pe valuri dragi de melodii
Să-nțeleagă-n jur perechile vecine
Că noi doi mereu alăturea vom fi.

Și-ai să-ți pleci fruntea blând
Peste umărul meu iară
Eu încet am să-ți cânt
Ca o tainică vioară.
Astă seară să dansezi numai cu mine,
Dar nu numai azi ci-ntotdeauna chiar.

Când dansăm în serile târzii
Îmi pare că-ți aud oricare cânt.
Ore-n șir, pe ritmul muzicii,
Ți-aud și inima în piept bătând.

Și de aceea în seara asta eu aș vrea,
Când din nou vom dansa,
Când va bate cel din urmă-l nopții ceas,
Să plutim alături pas cu pas.

~ ~ ~

Și-ai să-ți pleci fruntea blând
Peste umărul meu iară
Eu încet am să-ți cânt
Ca o tainică vioară.
Astă seară să dansezi numai cu mine,
Dar nu numai azi ci-ntotdeauna chiar.

Surpriză de anul nou (Sărbătorile de Iarnă)

Hei, hou, Vine anul nou,
E mare bucurie pentru toți copiii
De Crăciun bunelul
A tăiat purcelul...
Sărbătorile de iarnă...

Să știi că nu ești singur de anul nou,
Ceasul bate ding-dong,
La mulți ani de la O-zone,
Cu multa străduința
Puneți o dorință...
Sărbătorile de iarnă...

Vreau zăpadă multă-n jur
Chiar în noaptea de Crăciun
Cele rele să se spele,
Să uităm acum de ele,
Fețe multe, luminoase,
Să-ntâlnim la voi în case,
Hei, hou, Hei, hou - Vine anul nou.

Refren:
Ninge cu zâmbet în seara de Crăciun, dacă iubim,
Lumea va fi o poveste în anul nou, dacă dorim,
Doar sărbătorile iarnă, colindăm și va hăim,
Lumea devine o poveste, ninge cu zâmbete, vrem să iubim.

Sărbătorile de iarnă...

Steaua sus răsare, ca o taină mare,
Steaua strălucește și lumii vestește,
Ca a venit O-zone, toată lumea în mișcare!
Sărbătorile de iarnă...
Moș Crăciun, cu plete dalbe, încotro vrei s-o apuci,
Ți-am cântat 'Florile dalbe', un cadou vreau să-mi aduci.
Am o singură dorință, în anul nou ce-n ușă bate,
Să uităm de suferință, să muncim, s-avem de toate!
Și pe masă, și-n pahare, să simțim că-i sarbatoare,
Hei, hou, hei, hou - vine anul nou.

Refren(2x)

Ninge cu zâmbet în noaptea de crăciun,
Lumea devine mai bună-n ajun, ninge
De sărbători, o poveste de iarnă am dorit
Ninge, La mulți ani, Crăciun fericit...

Refren(2x)

Number 1

Ne priveşti în ochi râzând,
Crezi că ne-njoseşti. A-a!
Vrei să ne duci la disperare?
Zâmbetul ironic să ştii că nu ne doare.
Susţinem: 'Noi mergem înainte!'

Fără cuvinte
Îţi văd în ochi uimire?
Ai sperat să vezi în noi dezamagire?
Dar nu mai contează
Vrem să iei aminte: 'Noi mergem înainte!'

Şi-mi rămâne doar să-ţi spun:
Suntem mai buni!
Şi nu, nu-ndrăzni să ne înjuri,
Suntem mai buni! Cei mai buni!

Refren: (2x)
Iu-hu! Provocăm toata lumea
Şi spunem 'We're No.1!'
Iu-hu! Şi înc-o dată repetăm:
'Suntem The No.1!'

Ţi-am cerut o şansa, doar atât.
Să demonstrăm am vrut. Ne-ai întrerupt,
Ai spus că avem defecte
Nu cred că există acțiuni perfecte.

Luptăm în continuare
Pentru ziua cea mare,
Pentru o idee tare şi-un loc mai bun sub soare,
Îar dacă ziua ceea se va preface-n noapte,
Vom lua aminte
Să mergem înainte!

Şi-mi rămâne doar să-ţi spun:
Suntem mai buni!
Şi nu, nu-ndrăzni să ne înjuri,
Suntem mai buni! Cei mai buni!

Refren (2x)

8-5, 4, 3-2, Nu e pentru noi!
7, 9-6-10
Strigăm: 'Suntem The No.1!'

Refren (2x)

Scrisoarea III

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă,
La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară
Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atîta frumusețe,
Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură
Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte,
Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte…
Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
— Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino,
Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele
Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele.
Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care crește într-o clipǎ ca în veacuri, mereu crește,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește;
Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde
Și sub dînsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrînă —
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Și corăbiile negre legănîndu-se pe rîuri,
Valurile verzi de grîie legănîndu-se pe lanuri
Mările țǎrmuitoare și cetăți lîngă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaș covor,
Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor —
Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac
În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac.
Vulturii porniți la ceruri pîn’ la ramuri nu ajung;
Dar un vînt de biruință se pornește îndelung
Și lovește rînduri, rînduri în frunzișul sunător.
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vînt
Și deasupra Romei nouă se înclină la pămînt.

Se cutremură sultanul… se deșteaptă… și pe cer
Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer.
Și privește trist la casa șeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște,
Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște.

Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește,
An cu an împărăția tot mai largă se sporește,
Iară flamura cea verde se înalță an cu an,
Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan.
Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid…
Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid…

La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț:
— Ce vrei tu?
— Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu ești Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
— Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!
Despre parte închinării însă, doamne, să ne ierți;
Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn și nouă de mila măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.
— Cum? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndești că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare.
N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face,
Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruință se mișcară rîuri-rîuri,
Ori din codri răscolite, ori stîrnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii,
Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii!…
La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns
Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins.
Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…
Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Și, purtat de biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag?
— De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești
Nu e om de rînd, el este domnul Țării Românești.
Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști,
Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști.
După vremuri, mulți veniră, începînd cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomenește, cu Dariu al lui Istaspe;
Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;
Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă —
Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt,
Cum veniră, se făcură toți o apă și-un pămînt.
Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvîrtej
Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?…
Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,
A credinții biruință căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…
Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,
Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn
Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt,
Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt,
Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni,
Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie…
Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare,
Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste,
Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie,
Cad asabii ca și pîlcuri risipite pe cîmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Cînd săgețile în valuri, care șuieră, se toarnǎ
Cad, lovind în față,-n spate, ca și crivățul și gerul,
Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul…
Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți,
Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți;
Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri,
Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri,
Ca potop ce prǎpădește, ca o mare turburată —
Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată.
Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mînă,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Pe cînd oastea se așează, iată soarele apune,
Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune
Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit
Mărginește munții negri în întregul asfințit,
Pîn’ ce izvorăsc din veacuri stele una cîte una
Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna:
Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn.
Lîngă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe:

„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne ești așa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiți prin cineva
Ce-i mai mîndru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprîncenele;
Că și eu trimite-voi
Ce-i mai mîndru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul și cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprîncenele.
Și să știi că-s sănătos,
Că, mulțămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos“.

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii…
În izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo?
Înapoi acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți,
Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți,
Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini,
Descălecători de țară, dătători de legi și datini,
Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră
De la munte pîn’ la mare și la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lîngă capiștea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți
În aplauzele grele a canaliei de uliți,
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele,
Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască…
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri...
Și apoi în sfatul țării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și stîrpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încît fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bîlbîiți cu gura strîmbă sunt stăpînii astei nații!
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele tău... țară!
La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos?
Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,
Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept științ-avînd în minte vreun valț de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați arătat arama sfîșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
Da, cîștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!

Passiflora Incarnata

! voi ce l-aţi urcat pe cruce pe Hristos,
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !

! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !

! numai unul dintre voi a născocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
şi pe cruce nu-l mai lasă să-şi ia locul,
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !

(2000)

Doina (Tatăl meu Rusia)

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mînile tot străvezii, nevinovate, albe, prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia...
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !

! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia...
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia...
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria...
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia...
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !

! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme...
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !

! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată...
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura...
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

(2000)

Turn

! cînd m-a născut, mama,
pe-o masă, întinsă,
cumplit suferea,
mama mea cea bună
pe-o masă ;
dar pe cealaltă
mama mea Moartea
goală, lungită, surîdea
atît de frumoasă
mama mea Moartea
surîdea
căci copilul ei mă năşteam
fără ca ea să sufere

Închinare ecumenică

! eu sînt în veci de veci Jidanul,
sînt Jidovul Rătăcitor,
sînt Polonezo-Africanul,
Românul cel Îndurător,
sînt Indianul Piele-Roşă
cu pielea roşie de rîs,
îmi port urmaşii în sacoşă
nu ştiu-ai cui sînt şi nici cîţi îs,

sînt paciaura, detritusul
şi mazochistul de servici,
American-Englezo-Rusul
mă ţine numa-n şfichi de bici,
eu sînt Dibukul ce-ncasează
în cur şi-n gură – şi în cer
unde toţi Sfinţii mă-abhorează
cînd eu Dreptatea mea mi-o cer,

de-aceea zic, nu vreu nimica
din Lumea asta să primesc,
vă las Extazul, vă las frica,
vă las şi sufletu-mi golesc,
de plin şi vid, de Domn şi Diavol,
de Bun şi Rău, bătrîni şi prunci,

eu numai sufletului, ja wohl
îi spun, în Paradis, atunci,
de-aceea zic, să treacă-n fine
Această Lume, Timp Pierdut,
şi-n ea să treacă de la mine
Tot Răul ce mi s-a făcut!

Doina - Melodie fara sfîrșit

! într-o noapte am murire,
într-o noapte am murit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit!

sufletu-mi vârtej ca hăul
stătea gol în faţa lui,
spune-mi, Doamne, care-i Răul,
tot Răul Pământului ?
spune-mi, Doamne, care-i Răul,
tot Răul Pământului ?

! dacă tot murim cu totul,
înviem apoi de tot ?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot ?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot ?

nu suntem doar un nimica
mai uşor ca negura ?
numai groază-ne şi frica
poartă Sfânta Vergura ?
numai groază-ne şi frică
poartă Sfânta Vergura ?

! dacă ne-ai zidit, zidire
Doamne, Tu, cu mână ta !
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,

o lumina cu aroma
ca unul mirabil mac
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac,
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac !

(2000)

Despre fericire

Sunt fericit
Că n-am cîntat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel rușinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvață
De unde vine,
Când s-a fost născut
Și malul sfredelit
De țipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul ? !),
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Și jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n față,
Prea tainic și integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Și că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Și-n lacrima de lut -
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cîntat păunii.

Steluţa

Dedicaţie E. N.

Tu, care eşti perdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci pintre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirei, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dismierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai răvărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţa-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi ferbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, corona vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

Pagini